Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eroul somalez al Marii Britanii

Publicat in Pro Sport, luni 13 august 2012 ·

Pe când avea doar opt ani, Mo Farah a părăsit Somalia natală pentru a-şi urma tatăl, care plecase în Insulă de câţiva ani. Nu ştia niciun cuvânt în engleză, însă ambiţia nebună şi dorinţa de succes l-au ajutat să-şi îndeplinească toate visele. Titlul olimpic cucerit într-o manieră categorică în proba de 10.000 de metri îi adusese deja o popularitate nebună în Marea Britanie. Însă Farah (29 de ani) nu s-a oprit aici. Deşi s-a declarat obosit atât fizic, cât şi psihic, fondistul britanic de origine somaleză a reuşit sâmbătă seara să câştige şi proba de 5.000 de metri, pe un "Olimpic" arhiplin, care i-a dat aripi şi l-a ajutat să reziste în faţa etiopianului Gebremeskel. "Mulţumesc tuturor pentru încurajări. Aţi fost senzaţionali!", a spus Farah după cursă, profitând de ocazie pentru a le mulţumi şi suporterilor săi din Somalia.

În timp ce Mo alerga pe pista londoneză, la 12.000 de kilometri distanţă, în faţa unui televizor minuscul, familia lui avea mari emoţii. Pentru a-şi vedea fiul, erou naţional în Somalia, rudele lui Mo au fost nevoite să meargă pe jos aproape şapte kilometri, în cel mai apropiat sat conectat la reţeaua de electricitate. O soartă incredibilă pentru familia unuia dintre cei mai populari atleţi la ora actuală, însă o soartă acceptată de aceştia. "Mo a plecat să‑şi facă un rost în lume. Ştiu că lui îi este bine acolo. Vorbesc tot timpul cu Mo la telefon, însă nu aş pleca din Somalia pentru nimic în lume. Aici e casa mea", a spus fratele Faisal Farah, care a adăugat că nu este gelos pe succesul lui Mo.

A construit şcoli în Somalia

Succesul lui Farah nu a trecut neobservat în Somalia. Nici nu avea cum, având în vedere că fondistul este acum erou naţional. "Mo este atât de îndrăgit pentru că nu a uitat niciodată de unde a plecat. El vine în fiecare an în Somalia, a construit câteva şcoli şi a înfiinţat o fundaţie care îi poartă numel

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 28 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Iranul anunţă că a înlocuit sistemele de apărare antiaeriană avariate în războiul cu Israelul „cu sisteme prestabilite”

Adevarul acum o ora
Iranul a înlocuit sistemele de apărare antiaeriană avariate în timpul conflictului de luna trecută cu Israelul, a relatat duminică, 20 iulie, agenţia de ştiri iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul pentru operaţiuni al armatei

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 29 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°