Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Iaşi a fost realizat primul transfer liber de ţesuturi. Află cine a fost pacientul!

Publicat in Ora de Iasi, luni 13 august 2012 ·

IAŞI. Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii “Sf. Maria” din Iaşi precizează că a fost realizată în premieră, în cadrul compartimentului de chirurgie plastică, primul transfer liber de ţesuturi la un copil în vîrstă de 17 ani. Adolescentul a suferit un traumatism prin strivire la nivelul piciorului stîng. Medicii spun că intervenţia a durat 12 ore şi a fost realizată sub coordonarea chirurgului plastician dr. Sidonia Susanu, în colaborare cu chirurgi pediatri şi o echipă complexă de anestezie-terapie intensivă.

Operaţia s-a realizat în scopul acoperirii unui defect major de ţesuturi şi a constat în recoltarea unor structuri cu vascularizaţie proprie de la nivelul antebraţului şi transferul lor la nivelul piciorului. Medicii spun că în acest fel s-a reuşit, prin microchirurgie reconstructivă, performanţa salvării piciorului copilului.

“Apreciez în mod deosebit realizarea unor intervenţii chirurgicale de complexitatea acesteia în cadrul compartimentului de chirurgie plastică al spitalului. Acest caz, alături de cel al victimelor exploziei proiectilului de la Bălţaţi din urmă cu cîteva luni, au putut fi rezolvate aici în spital, în bune condiţii în cadrul compartimentului de chirurgie plastică şi reconstructivă. Mulţumesc echipei chirurgicale şi de anestezie terapie intensivă pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă. Eforturile lor susţinute au oferit pacientului şansa de a-i fi salvat piciorul şi de a avea în viitor o calitate a vieţii la un nivel cît mai apropiat de normal. Exemple de acest tip ne îndreptăţesc continuarea demersurilor pentru dotarea spitalului cu un microscop operator, cu ajutorul căruia astfel de intervenţii să se poată realiza într-un timp mai scurt şi cu un comfort suplimentar pentru pacient şi chirurg.”, a declarat managerul unităţii medicale, dr. Valentin Munteanu.

IAŞI. Conducerea Spitalului Cli

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 5 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°