Deputatul Philippe Meunier, secretarul naţional al UMP pentru libertăţi publice, a declarat sâmbătă că preşedintele François Hollande ar trebui să ceară o renegociere a tratatelor europene, cu scopul de a "permite expulzarea românilor fără resurse", relatează cotidianul Le Parisien în pagina sa electronică.
Potrivit publicaţiei, reprezentantul Dreptei Populare (aripa dreaptă a UMP), ales în Rhône, scrie într-un comunicat că locuitorii din acest departament "şi din centrele urbane franceze atinse de acest flagel cer Guvernului să îşi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor mahalale, acestei cerşetorii agresive şi unui mare număr de spargeri şi furturi".
"François Hollande trebuie să ceară Europei o renegociere a tratatelor, pentru a permite expulzarea românilor fără resurse de pe teritoriul nostru naţional", îndeamnă Meunier, potrivit publicaţiei franceze. În prezent, cetăţenii României, ţară care face parte din UE, nu pot fi expulzaţi de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Meunier a declarat pentru AFP că poziţia sa este cea a candidatului Nicolas Sarkozy, care a propus o revizuire a tratatelor în decurs de un an după alegerile prezidenţiale.
Vă reamintim: câteva zeci de romi români, care au beneficiat de un ajutor umanitar pentru întoarcerea în ţară (în valoare de 300 de euro pentru adulţi şi de 150 de euro pentru copii), au fost expulzaţi joi în România, pe bază de voluntariat, potrivit versiunii oficiale a autorităţilor. Asociaţiile civice au denunţat însă expulzări deghizate.
Declaraţiile deputatului UMP vin după ce ministrul francez de Interne anunţa sâmbătă că Parisul a "pus capăt politicii cifrelor" în privinţa expulzării romilor şi intenţionează să evite "stigmatizarea" acestora. Ministrul a făcut această declaraţie la o zi după ce Franţa a fost pusă sub supraveghere de către Uniunea Europeană,