Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Buzdugan a fost la un pas de moarte! S-a trezit în mijlocul unui incendiu uriaş pe o insulă din Grecia

Publicat in Cancan, luni 13 august 2012 ·

Daniel Buzdugan se află de câteva zile în Grecia pentru a se relaxa, însă actorul nu este cazat la un hotel, ci stă pe o barcă cu care se plimbă pe mare. Acesta s-a dus în cel mai apropiat sat de pe insulă pentru a se aproviziona cu mâncare, iar în timp ce era în magazin, s-a speriat foarte tare pentru că lumea a început să ţipe şi să urle de teamă. Se pornise un incendiu care lua proporţii de la minut la minut. Imediat şi-au făcut apariţia elicoptere şi avioane ale armatei care încercau să stingă incendiul. De asemenea, s-a început şi evacuarea oamenilor care erau îndrumaţi să se ducă către şoseaua principală, iar de acolo să fie preluaţi de nişte maşini. Omul de radio nu s-a conformat, aşa că a luat-o la fugă pe câmp încercând să scape din ghearele focului. "Dintr-o dată mă aflam într-o zonă în care eram pur şi simplu înconjurat de foc, nu avem pe unde să mă duc, mă speriasem foarte tare, aşa că am urcat o parte din munte pentru a ajunge la mare. În cele din urmă, am sărit în apă şi am înotat până în locul unde era ancorată barca. A fost groaznic atunci când m-am văzut între flăcările uriaşe, pentru o clipă am crezut că nu mai am scăpare", a povestit Daniel pentru CANCAN.RO. Nici la această oră incendiul nu a fost estompat, însă zeci de elicoptere survolează zona şi încearcă să stingă iadul creat în cateva ore.

Kefalonia ia foc în fiecare an

Zona despre care Daniel Buzdugan spune că este într-o situaţie de urgenţă trece prin probleme de acest fel în fiecare an. Pădurile din Kefalonia, cea mai mare insulă Ioniană din zona de vest a Greciei, iau foc foarte des, iar autorităţile s-au obişnuit deja cu momentele în care sunt nevoite să evacueze turiştii şi localnicii. Anii trecuţi au existat victime omeneşti, pe lângă pagubele materiale însemnate. Imaginile în care avioanele greceşti încearcă să stingă flăcările care mistuie pădurile au făcut deja înconj

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 10 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 13 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°