La doar 23 de ani Raluca Petrea a simţit ce înseamnă să conduci un mastodont de oţel, a luptat cu furia valurilor, s-a orientat după busolă în mijlocul oceanului şi a făcut cart alături de ceilalţi marinari.
Raluca Petrea a absolvit în acest an Facultatea de Marină Civilă - Specializarea Navigaţie, Transporturi Maritime şi Fluviale cu media 8,26. A obţinut cea mai mare notă din promoţia sa. Şi dacă notele nu sunt foarte mari nu este pentru că ea nu a învăţat, ci pentru că profesorii au fost foarte exigenţi.
Visul marinăresc
„Mica sirenă" a devenit un om al mării deşi s-a născut pe meleagul vinului, în Vrancea, la data de 2 martie 1989. A urmat apoi Grupul Şcolar din Mărăşeşti. În liceu şi-ar fi dorit să urmeze ASE-ul sau chiar Politehnica. Şi-a schimbat planurile însă după ce un verişor i-a povestit cum e viaţa de marinar. Atunci a dorit să trăiască şi ea acest vis. Şi aşa a ajuns să se înscrie la Facultatea de Marină Civilă. Din start a exclus haina militară. Nu a dat examen, fiind admisă pe baza unui concurs de dosare. „Am ales Marina pentru că poţi să avansezi în scurt timp aici!", mărturiseşte absolventa.
Şi aşa au trecut cei patru ani de facultate. Erau în an nouă fete şi 100 de băieţi. Au fost protejate de către colegii lor. Din punctul ei de vedere, mai rău este într-o colectivitate cu multe fete decât cu mulţi băieţi.
Amintiri din practica marinărească
Are deja la activ şase luni de ambarcare. În această perioadă a făcut practica marinărească pe Ro - Ro -ul Rigel. „Iniţial, trebuia să parcurgem o rută simplă: Italia - Albania, dar am ajuns până în Libia. Din păcate, aici nu am putut debarca la ţărm din cauza conflictelor armate. Chiar când eram aproape de ţărm s-au auzit bombardamente pe ţărm", povesteşte tânăra marinăriţă. Aventura ei pe mare nu s-a oprit aici. „Pentru că era o navă mai veche, a şi luat puţin foc", poveste