În "Filosofia dreptului", Hegel scria că dacă atârni legile sus, ca să nu poată fi citite, cum făcea Dionysios Tiranul sau le ascunzi în texte încâlcite, greu de descifrat, produci una şi aceeaşi injustiţie. Probabil că, după ce înfruntarea politică de la noi va înceta, va fi nevoie să luăm ceva mai mult aminte la avertismentul filosofului german. Pentru că, în actualele tensiuni interne, ne-am lovit atât de mult de texte de legi încâlcite, de conflicte de legi şi de excese de legiferare – situaţii despre care marii jurişti ai tuturor timpurilor au gândit că înmulţesc problemele pe care o ţară le are de rezolvat –, încât s-a ajuns ca fiecare dintre părţile din conflict să vină cu argumente susţinute de "propriul set de legi", cu care să combată argumentele scoase din "setul de legi al celeilalte părţi". Este tocmai una dintre cauzele ce le-a dat străinilor impresia că în România ar fi prea multă dezordine. Străinilor din cancelariile guvernamentale, din formaţiunile politice, din presă şi, poate lucrul cel mai grav, din pieţele financiare.

Este, într-adevăr, dezordine în multe legi. Este dezordine şi în alte sectoare. Dar ţara, în ansamblu, nu e în dezordine. Populaţia nu e în panică, nu dă buzna să golească magazinele – care, în ciuda crizei, continuă să fie pline –, nu sunt golite depozitele bancare, trenurile circulă, avioanele zboară, staţiunile de la mare şi de la munte sunt asaltate de turişti, România activă îşi vede mai departe de munca ei (produce, tranzacţionează, exportă şi importă, face PIB), iar cealaltă Românie, cea pasivă, îşi contemplă nestingherită aşteptarea ei. Fără îndoială, nu aşa arată o ţară în dezordine.

Ce l-a îngrijorat atunci pe guvernatorul BNR? A spus-o limpede: ecoul zgomotului şi dezordinii din dialogul politic, cu efecte dramatice în ceea ce îi priveşte pe sperioşii investitori, vorba lui Keynes, care fie au deven