Cea de-a șaptea ediție a evenimentului de branded entertainment ADfel, organizat de IQads, va debuta, astăzi, pe terasa Fabrica.
Pe parcursul unei săptămâni, participanții la eveniment vor putea interacționa cu brandurile prezente la ADfel într-o manieră inedită și relaxată - de la competițiile de improvizații și de jucat scene din filme în 60 de secunde până la jocuri multiplayer combinate cu videomapping interactiv pe fațada Fabrica sau activări unde vor fi create cocktailuri, muzică și filme epice. Intrarea la toate activitățile evenimentului este liberă.
Evenimentul va găzdui peste 40 activări neconvenționale din partea a 30 branduri comerciale, organizații neguvernamentale, asociații nonprofit și institute culturale. Evenimentul debutează cu Zilele Culturale ADfel (care durează în premieră 3 zile, de luni până miercuri, alături de activările brandurilor comerciale), iar această secțiune se adresează în principal organizațiilor din zonele culturale, sociale, ecologice sau educaționale, care își vor promova programele antrenând publicul în activități ale căror numitor comun este tot neconventionalul.
Aceștia vor implica participanții la ADfel în diferite activări, de la ateliere de pictat pe sacoșe de pânză sau de împărtășit povești bazate pe întâmplări reale, personalizare de biciclete și confecționare de grădini verticale sau de jonglerie, jocuri și exerciții pentru cei care își doresc să înceapă o carieră în industria de marcom, dar și concursuri de dans și de cunoaștere urbană.