Poliţiştii vâlceni cercetează circumstanţele în care a decedat un cetăţean din comuna Câineni, acesta electrocutându-se în timp ce folosea o improvizaţie electrică pentru a ‘scoate râme din pământ’.
‘În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Racoviţa au fost sesizaţi despre faptul că, în comuna Câineni, J. Vasile a decedat electrocutat. La faţa locului se aflau trei echipaje de la ambulanţă pentru a-i acorda primele îngrijiri medicale, medicii declarând, însă, decesul bărbatului. În urma cercetării la faţa locului, oamenii legii au constatat că J. Vasile a folosit o instalaţie electrică improvizată cu scopul de a scoate la suprafaţa solului râme pentru pescuit, folosind un fier conectat la reţeaua electrică, pe care l-a introdus în pământul umed’, a declarat luni pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu. Acesta a precizat că s-a luat măsura transportării cadavrului la morga Spitalului orăşenesc Brezoi în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului.
Poliţiştii vâlceni cercetează circumstanţele în care a decedat un cetăţean din comuna Câineni, acesta electrocutându-se în timp ce folosea o improvizaţie electrică pentru a ‘scoate râme din pământ’.
‘În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Racoviţa au fost sesizaţi despre faptul că, în comuna Câineni, J. Vasile a decedat electrocutat. La faţa locului se aflau trei echipaje de la ambulanţă pentru a-i acorda primele îngrijiri medicale, medicii declarând, însă, decesul bărbatului. În urma cercetării la faţa locului, oamenii legii au constatat că J. Vasile a folosit o instalaţie electrică improvizată cu scopul de a scoate la suprafaţa solului râme pentru pescuit, folosind un fier conectat la reţeaua electrică, pe care l-a introdus în pământul umed’, a declarat luni pentru Agerpres pur