Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta, pretul sfidarii (Opinii)

Publicat in Ziare.com, luni 13 august 2012 ·

Cand presedintele Comisiei Europene cere Guvernului de la Bucuresti sa trimita imediat listele electorale la CCR nu inseamna, dupa cum sustine Victor Ponta, ca Jose Durao Barroso nu e prea bine informat in privinta situatiei de la noi si nu stie despre termenul de 30 august stabilit de Curte.

Cerand trimiterea listelor, dupa ce in presa au aparut halucinantele discutii telefonice dintre cei doi fosti ministri demisionari, dupa ce a aflat chiar de la domnii Rus si Dobre ca USL forteaza mistificarea listelor electorale, dupa ce a vazut ca, in pofida declaratiilor publice ale premierului, Guvernul ii da inainte cu actualizarea listelor, nesolicitata de CCR, presedintele Comisiei Europene cere, de fapt, incetarea acestei mascarade.

Cere Guvernului de la Bucuresti sa inceteze toate manevrele prin care incearca sa suie electoratul romanesc pe patul lui Procust, doar-doar o obtine dimensiunea care sa dea cvorumul prevazut de lege. Cere Guvernului sa intre in legalitate si bun simt, urmand ca CCR sa se pronunte cand socoteste de cuviinta, pe 31 august sau mai devreme.

Victor Ponta se preface ca nu intelege mesajul. Adica face pe prostul. Cel mai grav este ca o face intr-o maniera insultatoare pentru dl. Barroso, pentru Comisia Europeana si pentru UE, in general. Sugerand ca presedintele CE ca nu e informat, il acuzi implicit ca ia decizii dupa ureche, adica e nitel diletant.

In acelasi timp, PNL isi da silinta sa arate ca a ajuns mai rau decat PSD, refuzand nu numai sa voteze ridicarea imunitatii parlamentare a lui Victor Paul Dobre, ci si luarea in discutie a solicitarii Parchetului. Este o imensa sfidare la adresa Justitiei, o sfidare mai mare decat cele pentru care Romania a avut atata vreme stegulet rosu si clauza de salvgardare pe acest domeniu.

Nimeni nu vrea sa-l spanzure pe domnul Dobre. El ar urma doar sa f

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 49 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°