În primul rând proasta organizare. În al doilea și nu în ultimul rând, și cu siguranță înaintea proastei organizări, bătaia de joc care s-a „oglindit” pe fețele unora dintre sportivi, oameni extraordinari, sportivi extraordinari umiliți de baremuri, arbitri, contestații și alte lucruri care fac în ultimul timp din sport doar un loc de dat cu capul.
Recunosc că niciodată nu am fost fana Jocurilor Olimpice. Tocmai pentru ca dintotdeauna au fost probleme, tocmai pentru că mereu s-a stat cu sufletul la gură pentru sportivii români, care oricât de buni ar fi fost, tocmai prin acest lucru au „atras atenția”.
În acest an, mai mult ca oricând, nu m-a ”izbit” entuziasmul Jocurilor. Probabil că motto-ul acestei ediții ar fi trebuit să fie „Faceți jocurile!”. A, și încă ceva: de ce era nevoie de un asemenea grandios spectacol de deschidere și de închidere, peste limitele grandiosului chiar, cu aluzii la istoria Angliei, cu butaforie de nu mai știai dacă erai pe un stadion olimpic sau la circ?
Din toată această ediție a Jocurilor Olimpice de la Londra rămân doar acele imagini cutremurătoare cu oameni loviți în mândria lor de a fi sportivi. Unii dintre ei, dacă nu toți, și-au dedicat întreaga viață sportului. Cred că cel mai bun boicot, pe viitor, al Jocurilor Olimpice ar fi ca niciun sportiv bun să nu mai participe. Totuși, cel mai bun boicot al Jocurilor Olimpice este că toți sportivii buni participă...
