Dinamo şi-a dus la bun sfârşit planul strategic conceput cu mult timp în urmă: s-a antrenat temeinic în câteva meciuri oficiale pentru a nu se face complet de râs într-un meci amical!! Asta nu face decât să demonstreze o dată în plus că trăim într-o lume, doar a noastră, pur românească, perfect răsturnată. De aici, decurge de la sine o întrebare logică: dar dacă, printr-un lanţ de minuni succesive, Dinamo s-ar fi nimerit să întâlnească Barcelona într-o competiţie oficială, cum s-ar fi pregătit pentru acest meci, dacă ei în oficiale pregătesc amicalele? Ar fi considerat partida cu Barcelona „un util antrenament” pentru confruntările de larg interes comunal cu alde Chiajna!? În sfârşit, să lăsăm speculaţiile deoparte şi să vă spun că, prins cu obligaţiile de gazdă, am văzut meciul „printre picături” (că sticlele erau cu picurător!), astfel încât, în minutul 4, aruncând un ochi către ecran, m-am mirat cu glas tare: „Băă, minune! E minutul 4 şi e încă 0-0! Înseamnă că Dinamo e-n formă maximă!”. Nici n-am terminat bine de grohăit, că Messi le-o şi dăduse în aţe. De unde concluzia că nu-i bine să te repezi la afirmaţii tranşante când e vorba de fotbal românesc, şi mai ales de Dinamo. Cum ziceam, prins cu treaba, am văzut, pe sărite, poate vreo 50-55 de minute din meci. Dar, de câte ori că uitam la televizor, mingea era la Barcelona. Faptul că nu ne-a mai dat decât un gol, în minutul 91, îi va face, desigur, pe cei mai entuziaşti dintre „câini” să mârâie că „timp de 87 de minute am fost egali cu Barcelona”! Da’ de ce nu timp de 90, dacă le adăugăm pe cele 3 dinaintea primului gol!? De aici, deduc că Dinamo a fost o gazdă bună, barcelonezii având o şedere plăcută în România... că altfel le dădeau vreo 8, ca ălora de la Casablanca, săptămâna trecută. Ca să înţelegem ce am văzut, îl citez încă din titlu pe genialul puşti de vreo 8 ani care, întrebat de Realitatea TV cum i