În iulie, România a atras 96 mil. euro, iar pe primele şapte luni aproape 800 mil. euro. De acum fondurile UE sunt blocate.
Comisia Europeană a rambursat României în iulie facturi pentru proiectele de fonduri europene în valoare de 96 mil. euro, acestea fiind ultimele fonduri pe care UEe-a trimis în economia locală până ce oficialii europeni vor finaliza auditul pe care îl derulează la Bucureşti.
Ţinta de absorbţie de 3 miliarde de euro stabilită anterior este acum în totalitate ratată având în vedere că după primele şapte luni în economie au ajuns numai 791 mil. euro, iar nivelul rambursărilor nu a depăşit în nicio lună pragul de 300 mil. euro.
"Nu se mai poate schimba nimic fundamental în acest moment în procesul de absorbţie. Ca să creşti gradul de absorbţie trebuie să ai un număr mare de proiecte noi depuse pentru ca ulterior o parte să fie aprobate şi să înceapă implementarea. De la aprobare până la începerea implementării durează aproximativ trei luni, ceea ce arată că anul acesta este compromis", spune Cosmin Drăgoi, managing partner în cadrul companiei de consultanţă pentru proiecte de fonduri europene M27 CED Invest.
Începând cu luna august în lipsa banilor plătiţi de Uniunea Europeană România va fi nevoită să susţină cu bani de la buget proiectele de fonduri europene aflate în derulare astfel încât investiţiile să nu fie ţinute pe loc.
Astfel, menţinerea aceluiaşi ministru al fondurilor europene, Leonard Orban, în funcţie în toate guvernele de la începutul anului până în prezent - Boc, Ungureanu şi Ponta, nu a rezolvat nimic în ceea ce priveşte accelerarea absorbţiei fondurilor UE.
De altfel, acest ministru se dovedeşte absent: de o lună de zile nicio declaraţie sau iniţiativă a ministrului Leonard Orban nu este consemnată de agenţia de presă Mediafax, în condiţiile în care atragerea fondurilor de la UE ar trebu