Deranj mare în lumea culturii. Se închide TVR Cultural. Se lansează petiții, Mircea Mihăieș vede în închiderea postului «o crimă contra poporului român», foștii directori ai TVR își dau cu părerea, Bogdan Ghiu ia poziție.
Să coborîm un pic din înalta lume a culturii și să aruncăm o privire mai pămîntescă la cifre.
TVR are o pierdere cumulată de 145 de milioane de euro si un deficit operațional de 3,7 milioane de euro pe lună. ( aici )
Pierderile au existat și s-au acumulat sub mandatele domnilor Tudor Giurgiu, Alexandru Sassu și Alexandru Lăzescu.
Petiționarii ne aduc aminte de modelul după care a fost creat în 2002 TVR Cultural. Televiziunea franco-germană ARTE – iar domnul Bogdan Ghiu ne semnalează numerosele canale ale televiziunilor de stat din Franța si Italia.
ARTE – televiziunea culturală franco-germană – a avut în anul 2011 un buget de 424 milioane de euro, finanțat în proporție de 95% din redevența audiovizuală ( din Franța și Germania ). De banii ăștia ARTE a generat în Franța o cotă de piață ( share ) medie de 1,5 % cu virfuri de 6,5% și 0,75% ( medie ) în Germania ( unde concurența pe segment este mai mare ). În numar de spectatori vîrfurile s-au situat la 1,7 milioane in Franța și 2,4 milioane în Germania.
În cazul grupului France Televisions vorbim de venituri din publicitate de 441 de milioane de euro și de partea de finanțare din redevență de 2,472 miliarde de euro in 2010.
În România redevența radio-tv este de 4 ( patru ) lei pe luna. Ceea ce înseamnă 48 de lei pe an adică vreo 11 ( unsprezece ) euro. În Franța taxa este de 125 (una suta douăzeci și cinci) de euro pe an, în Germania de 215 ( două sute cincisprezece ) de euro iar in Italia de 112 ( una suta doisprezece ) euro. În Europa ( geografic vorbind ) Romania are cea mai mică taxă TV depașită fiind doar de Albania unde taxa este de 6 euro pe an.
TVR