Este sportul românesc în cădere? Cum poate un puci opri această cădere şi relansa sportul românesc? Acestea sunt întrebările la care vă invit să medităm împreună acum, când sportivii români au fost primiţi triumfal acasă, dar oficialii de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român au revenit în ţară trâmbiţând un puci, încă unul, că exact asta ne lipsea!
Locul 27 in ierarhia olimpică, mai jos chiar decât la Helsinki în 1952, arată clar o cădere a sportului românesc, în pofida celor 9 medalii care ne încălzesc inima. Însuşi preşedintele COSR nu este constant în declaraţii, ba lăudând comportamentul admirabil al eroilor de la Londra, ba invocând criza sportului românesc de performanţă, a cărui cădere a fost încetinită cu greu până în prezent.
Bilanţul lotului olimpic la Londra trebuie evaluat în raport cu diferite repere. Cronologic, se prezintă într-adevăr la nivelul cel mai de jos de la al II-lea război mondial până azi. România a ocupat locul al doilea la Los Angeles în 1984, locul al şaptelea la Moscova în 1980, locul al optulea la Seul în 1988, locul al nouălea la Montreal în 1976 şi la Mel-bourne în 1956, locul al unsprezecelea la Roma în 1960 şi la Sydney în 2000... Am ieşit din primii 15 la Beijing în 2008 (locul 17), iar la Londra am căzut pe locul 27.
Putem compara rezultatele şi în funcţie de şefia Comitetului Olimpic Român. Astfel, sub preşedinţia domnului Ion Ţiriac, s-au obţinut locurile 11 (Sydney 2000) şi 14 (Atena 2004). Sub preşedinţia domnului Octavian Morariu, România a coborât la locul 17 (Beijing 2008) şi 27 (Londra 2012).
Raportându-ne la ţările care ne-au depăşit, să lăsăm la o parte marile puteri economice şi în primul rând să remarcăm Ungaria pe locul 9 cu 17 medalii (8, 4, 5); Kazahstan pe locul 12, cu 13 medalii (7, 1, 5); Ucraina pe locul 14, cu 20 de medalii (6, 5, 9); Cuba pe locul 15, cu 14 medalii (5, 3, 6), Cehia pe
