Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discrepanţă majoră între sud şi nord pe piaţa chiriilor

Publicat in Curierul, marți 14 august 2012 ·

Chiriile din sudul Capitalei sunt cu până la 67% mai mici decât cele din nord

Ferentari, Berceni şi Giurgiului sunt cele mai ieftine cartiere

În luna iulie 2012, au fost atinse cele mai mici chirii din ultimii cinci ani

Chiriile din sudul Capitalei sunt cu până la 67% mai mici decât cele din nord, Ferentari, Berceni şi Giurgiului înregistrând cele mai mici chirii comparativ cu media întregului oraş. "Competiţia veşnică între sudul şi nordul Capitalei se desfăşoară inclusiv pe segmentul închirierilor imobiliare. Chiria în cartiere precum Ferentari, Berceni sau Giurgiului ajunge să fie mai mică şi cu până la 67% decât cea în zone renumite din nordul Bucureştiului, precum Băneasa, Herăstrău sau Floreasca", se arată în raportul de monitorizare al Anunţuriparticulari.ro.

Reprezentanţii portalului afirmă că sudul are de partea lui chiriile mai mici, pe când nordul este considerat mult mai dezvoltat. Aceste trei cartiere au înregistrat de-a lungul timpului cele mai mici chirii comparativ cu media întregului oraş, discrepanţa este însă şi mai mare dacă raportarea se face comparativ cu zone precum Băneasa, Herăstrău sau Floreasca, amplasate în partea de nord.

Cea mai mare diferenţă între cele două regiuni se înregistrează pe segmentul apartamentelor de trei camere. "Dacă în Berceni chiria medie ajunge la 332 euro/lună, în Floreasca, proprietarii solicită puţin peste 1.000 euro pentru acelaşi tip de imobil, diferenţa fiind de aproximativ 67%. Chiriaşii apartamentelor cu două camere pot plăti la rândul lor cu până la 61% mai mult în nord decât în sud: 670 euro/lună pentru un apartament în zona Herăstrău faţă de 258 euro în Berceni", au exemplificat reprezentanţii Anunţuriparticulari.ro.

O diferenţă de 65% este atinsă şi în cazul apartamentelor de patru camere: dacă în zona de sud a oraşului proprietarii solicită o chirie medie de 383 e

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 8 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 58 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 30 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°