Dacă aceia care militeaza pentru „Europa naţiunilor“ şi pentru sistemul interguvernamental, împotriva Europei integrate, îşi vor vedea visul cu ochii, atunci ziua de 22 septembrie 2011 va fi trecută cu litere de aur în istoria pe care sigur ei o vor (re)scrie cîndva.

În plină confuzie, una dintre televiziunile de ştiri de la Bucureşti titra, în seara Consiliului JAI de la Bruxelles, în care Olanda şi Finlanda blocau aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen: „Europa nu ne vrea“. Este o uriaşă exagerare, dacă nu cumva un fals de la un capat la altul. Nu „Europa unită“ ne-a respins, ci tocmai „cealaltă Europă“, în care deciziile statelor-membre le răstoarnă pe cele ale instituţiilor europene. Raportul care atesta pregătirea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen fusese însuşit de Comisia Europeană şi avizat de Parlament, cu o majoritate confortabilă. Cum s-ar spune, reprezentantul legitim al cetăţenilor europeni spusese „da“ României si Bulgariei. Doar că aceasta decizie trebuia să primească girul unanim al Consiliului, unde sînt reprezentate statele membre. Şi aici, două opinii contra, de la Haga şi Helsinki, au răsturnat totul. Dar ce au în comun Olanda şi Finlanda? Guvernele lor fragile sînt supuse presiunii constante din partea unor formaţiuni naţionalist-populiste, eurosceptice, de „tip nou“: Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi. Acestea reuşesc să-şi impună o parte din promisiunile electorale, fără însă a suporta şi erodarea inerentă participării la guvernare. De teama pierderii sprijinului parlamentar, fragilele guverne de la Haga şi Helsinki acceptă jocul. Cuvîntul de ordine al acestor partide populiste este: „Nici o concesie Uniunii Europene!“.

Aşa se face că, la presiunile Adevăraţilor Finlandezi, guvernul de la Helsinki a cerut Atenei ca participarea finlandeză la planul de salvare a Greciei să f