În ciuda studiilor umaniste pe care le-a tot aprofundat - și se spune că i-a plăcut așa de mult în facultate încât a tot repetat niște ani -, președintele ad-interim dovedește clar că nu a înțeles care e sensul vorbei populare „Când doi îți zic că esti beat du-te să te culci”.
Nu că partea cu somnul i-ar displăcea prea mult, dar el nu crede că beția de cuvinte pe care o etalează, de câte ori poate, în templul lui Gâdea, este una de un ridicol absolut. Poate are nevoie să i se înșire cine îi tot cântă că greșește la fiecare declarație pe care o face: trimisul american Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton (despre care spune că are informații eronate deși acesta tot insista că țara pe care o reprezintăare suspiciuni legate de corectitudinea referendumului pentru demiterea președintelui), președintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso (care, chipurile, dacă e în vacanță nu are dreptul să vorbească), Angela Merkel, cancelarul Germaniei (care a fost informată „prin telefon” de dușmani) și, ca fapt divers, toți profesorii de engleză din lume. Adică, mai pe românește, toți care contează și sunt la vest de România.
Ar mai trebui, poate, ca lui Crin să-i mai atragă atenția Vladimir Putin sau Hu Jingtao (președintele Chinei) ca tot G8 să-i spună că o face de oaie la toate intervențiile televizate pe care le are, discursuri în care mai lipsește doar câte o înjurătură, neaoșă, la adresa „dezinformaților”. De parcă respectivii enumerați se documentează așa cum a făcut-o el prin facultate…pune o întrebare unui coleg și notează răspunsul pe lucrarea care apoi e notată cu 4.
Adică, metaforic vorbind, toată lumea îi spune că e beat, că e cazul să plece acasă, dar el insistă că mai poate duce o bere…. Iar când va adoarmi cu capul pe masă, oare cine va fi în rahat? Cei care i-au spus că e cazul să doarmă sau el?