Câștigul lecturii volumului Iter in silvis este acela al plasării curiozității cititorului într-o cartografie extrem de variată și sofisticată a cunoașterii misterelor divine ori a călătoriilor la cer ale sufletului înlăuntrul unor coordonate ce le circumscriu manifestarea.

Culianu, congenial lui Bianchi

Dacă ar fi să imaginăm locul unde Ioan Pe­tru Culianu începe să redacteze trei dintre contribuțiile sale în domeniul istoriografiei istoriei religiilor, monografiile dedicate ope­rei lui Mircea Eliade și lui Hans Jonas, respectiv studiul unui mitologem gnostic publicat în prestigioasa revistă Numen [1], ar trebui să ne gândim la un spațiu mo­nas­tic franciscan de secol XIII. În 1974 (iulie-august), din mănăstirea San Damiano, Assi­si (Perugia), Ioan Petru Culianu tri­mi­tea 3 manuscrise la corectat și câteva scrisori [2] maestrului său Ugo Bianchi (1922-1995). Acesta din urmă, fost discipol di­rect al lui Raffaele Pettazzoni (1883-1959). Pentru 3 decenii a jucat rolul de lider al dis­ciplinei. Mai întâi, președinte al Società Italiana per la Storia delle Religioni, iar, mai apoi, președinte al International Asso­ciation for the History of Religions, 1990-1995. Axul în jurul căruia gravitează stu­diile bianchiene dedicate religiilor antice ale Greciei, Romei, Iranului, dar și te­ma­tici cum ar fi gnosticismul, maniheismul, dualismul, cosmogoniile ori subiecte de­di­cate etnografiei religioase este unul sin­gur, anume cel al metodologiei cerce­tă­ri­lor de tip istorico-religios, unde geneza este opera și coordonarea științifică a lui Ra­ffaele Pettazzoni. Exemplu rarisim, Bian­chi este inițiatorul și organizatorul unor co­locvii internaţionale menite să sta­bi­lească uzul științific al unor termeni pre­cum gnosticism, gnoză, dualism, do­ce­tism, religie etc. Au fost redactate re­zo­luții, de­clarații, sinteze. Da, se poate și as­ta! Ele s-au dor