Incepand cu anul 2008 criza a inceput sa fie, pe rand, trasatura preponderenta a sectorului financiar, a economiei, a politicului. Amorfa, cu potential letal, a modificat normalitatea si a dat nastere unei anxietati sistemice.
In Uniunea Europeana asistam pentru prima oara la discutii privitoare la iesirea din zona euro a acelor state cu situatii economice precare. In timp ce tari ca Romania si Bulgaria asteapta sa fie primite in Schengen, Franta reinstaureaza controale temporare la frontiera datorita fluxului migrator.
In plan national, Romania se confrunta cu o criza social-politica de amploare, in care pare ca exista doar negative, in alb si negru, ale unei lumi prea agitate ca sa poata fi inteleasa. Parca si mai ingrijorator, singura pata de culoare, de reconciliere, a acestei societati divizate se regaseste in nemultumirea fata de clasa politica actuala, de sistemul politic in sine. Articole si comentarii alarmante despre dramele provocate de criza (in genere, nici nu mai conteaza ce fel de criza) alcatuiesc imaginea Sfarsitului, redat printr-o aparenta ireconciliere la toate nivelurile societale. Dar ce se sfarseste? Si oare chiar se sfarseste?
Din departare, despre succesiunea de negative – unele mai serioase iar altele de-a dreptul caricaturale – se vorbeste in termeni gravi. Asta cel putin in media internationala, si ea pana la urma o camera a ecourilor aceluiasi peisaj. Si se pune problema investitiilor – a credibilitatii unui stat, a incertitudinii sistemice, a riscului de tara…toate intr-un mediu global afectat de criza.
La inceputul lui august, unul dintre marii jucatori pe pietele financiare, Louis M. Bacon spunea intr-un interviu cu New York Times ca politicul e prea implicat in economie, in piata. Se referea la Europa in general adaugand ca este “uimitor cat de mult conteaza decizia unui singur om, a Angelei Merkel, pentru
