Stresul pe care Winston Churchill îl simţea în luna iunie a anului 1940 este greu de imaginat. Trecuseră numai două luni de când Churchill devenise prim-ministru, iar cel de-Al Doilea Război Mondial intra într-un ritm alert.

În spatele culiselor, apropiaţii politicianului simţeau din plin greutatea care îi apăsa umerii lui Churchill. Pe 27 iunie, soţia lui Winston Churchill, Clementine, i-a trimis o scrisoare superbă, sfătuindu-l să se calmeze şi să fie drăguţ cu oamenii din staff-ul său.

„10 Downing Street,

Whitehall

27 iunie 1940

Dragul meu,

Sper să mă ierţi pentru că îţi voi spune nişte lucruri pe care trebuie să le ştii.

Una dintre persoanele aflate în anturajul tău (un prieten devotat) a venit la mine şi mi-a spus că există pericolul ca oamenii din jurul tău, subordonaţi şi colegi, să înceapă să te antipatizeze din cauza naturii tale sarcastice, arogante şi dure. Se pare că secretarii tăi s-au pus de acord să se comporte ca nişte băieţei de şcoală şi să ridice din umeri atunci când le vei cere sfatul. (...) Am fost uimită şi supărată pentru că, în toţi aceşti ani, am fost obişnuită ca toţi cei care au lucrat cu tine să te aprecieze.

Dragul meu Winston, trebuie să-ţi mărturisesc că şi eu am sesizat o deteriorare a comportamentului tău. Nu mai eşti atât de amabil precum obişnuiai să fii.

Stă în atribuţiile tale să te asiguri că lucrurile nu sunt făcut de mântuială, poţi concedia pe oricine, oricând. Dar trebuie să combini aceste atribuţii grozave cu politeţea, amabilitatea şi calmul olimpic. Obişnuiai să spui „'On ne règne sur les âmes que par le calme' (Poţi domni peste inimile oamenilor doar dacă îţi păstrezi calmul). Nu pot suporta ca cei care îşi servesc ţara şi pe tine să nu te iubească la fel de mult cum te iubesc şi te respect eu.