Refacerea listelor electorale pe baza celor nouă indicatori stabiliţi de guvern se anunţă a fi o mare bâjbâială, după ce primăriile, cele puse să facă rost de aceste informaţii, au constatat că pentru majoritatea acestor indicatori nu deţin baze de date. Iar cifre din burtă nu vor să scoată.
Până în 24 august, primăriile trebuie să transmită Instituţiei Prefectului date referitoare la persoanele decedate, la cele care şi-au pierdut dreptul de a vota (prin sentinţe judecătoreşti), informaţii despre sălăjenii care au obţinut statutul de cătăţean român cu domiciliul în străinătate dar şi despre cei care au pierdut cetăţenia română. Mai sunt solicitate, de asemenea, date despre persoanele al căror act de identitate a expirat şi nu a fost reînnoit, dar şi despre persoanele care şi-au schimbat domiciliul, fără a fi radiate din listele electorale ale localităţii anterioare.
O categorie aparte cerută în macheta transmisă de la Bucureşti este cea referitoare la persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr care nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi cu numărul de camere al imobilului (pentru depistarea eventualelor situaţii de genul celei din capitală, în care la aceeaşi adresă figurau cu domiciliul sute de persoane).
Primăriile vor trebui să transmită date şi în ceea ce-i priveşte pe cei care şi-au schimbat numele după căsătorie sau divorţ pe cale administrativă. Nu în ultimul rând, vor fi raportate şi persoanele cu reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
„Vom completa rubrica referitoare la decese, singura pentru care avem o evidenţă clară"
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Zalău spun că, cel mai probabil, din cele nouă rubrici, vor completa, cel mai probabil, doar una. „Vom completa rubrica referitoare la decese, singura pentru care avem o evidenţă clară. În rest, lăsăm necompletat, pentru că nu av