Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie şoferi! Vasluiul se transformă în „Big Brother“

Publicat in Adevarul, marți 14 august 2012 ·

Începând din anul 2013 toţi şoferii care încalcă regulile de circulaţie în municipiul Vaslui nu vor mai avea posibilitate să mai scape basma curată, deoarece oamenii legii vor avea ca dovezi probe video.

Potrivit unui proiect care face din Planul Integrat de Dezvoltare urbană (PIDU) aproape toate artere din oraş vor fi supravegheate video.

Lucrările de montare a acestor camere au început, deja, pentru început fiind montate pe arterele principale 50 de camere, din care 20 vor fi mobile.

„Acum se lucrează la acel centru de comandă unde vor fi primite şi stocate informaţiile de la toate camerele din oraş", a declarat Daniel Neacşu, viceprimarul municipiului Vaslui.

PIDU este compus din 5 proiecte, toate finanțate cu bani europeni și care prevăd asfaltarea străzii Ștefan cel Mare, dar și a altor 14 străzi, reabilitarea zonei pietonale centrale și a iluminatului arhitectural, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de transport public prin crearea unui terminal intermodal, crearea unor centre de zi prin modernizarea punctelor termice Gară 2 și Ștefan cel Mare și amplasarea unor camere de supraveghere pe principalele străzi ale orașului și amenajarea unui centru de supraveghere.

Contractul de finanțare are o valoare totală de aproape 25 de milioane de euro.

Primarul Vasluiului, nemulţumit de stadiul lucrărilor din centrul oraşului

Ploia pune „beţe în roate” lucrărilor de modernizare din municipiul Vaslui

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 24 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 34 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 38 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 57 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 50 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°