Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă, miercuri, pe unele sectoare de drum, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Astfel, în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2012, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală, pe unele sectoarele de drum şi în anumite intervale orare, potrivit prevederilor HG nr.1777/ 2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.
Având în vedere că ziua de 15 august este zi de sărbătoare legală (Adormirea Maicii Domnului), CNADNR anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că miercuri se vor aplica prevederile HG nr.1777/ 2004.
Sectoarele de drum unde circulaţia va fi închisă pe 15 august sunt: Centura Bucureşti – Otopeni – Ploieşti (intrare municipiu) pentru vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone, Ploieşti (ieşire municipiu) – Braşov (intrare municipiu), Cluj-Napoca (ieşire municipiu) – Oradea (intrare municipiu), Săbăoani (int. cu DN 28) – Suceava – Siret (intrare oraş), Bucureşti (ieşire municipiu) – Fundulea – Lehliu – Drajna – Feteşti – Cernavodă (int. cu DN 22C), Cernavodă – Medgidia – Basarabi (int. cu DN 3), Basarabi – Constanţa, Agigea (int. cu DN 38) – Mangalia (intrare municipiu), Piteşti (ieşire municipiu) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (int. cu DN 1) şi Ilia (int. cu DN 68A) – Arad (intrare municipiu) – pentru vehicule cu MTMA mai mare de 7,5 tone.
Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, alt