Membrii Guvernului Ponta vor discuta, în şedinţa săptămânală, proiectul de hotărâre privind regularizarea unor albii de râuri, îndiguiri şi apărări de maluri aferente a patru administraţii bazinale din judeţele Vrancea, Bacău şi Neamţ. Valoarea totală a acestor lucrări se ridică la 12 milioane de euro, din care peste 8 milioane de euro vor fi alocaţi pentru efectuarea lucrărilor pe raza judeţului Vrancea. Banii vor proveni din Fondul Solidaritatea aflat la dispoziţia Guvernului. Vasile Pintilie, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române“, a declarat că acestea sunt lucrări absolut necesare, care ar fi trebuit executate după inundaţiile din 2005.
Guvernul Ponta ar putea aproba în şedinţa de guvern de mâine, proiectul de hotărâre privind regularizarea unor albii, îndiguiri şi apărări de maluri din patru administraţii bazinale din judeţele Vrancea, Bacău şi Neamţ. Valoarea totală a acestor lucrări este de 12 milioane de euro, din care peste 8 milioane de euro vor fi alocaţi pentru efectuarea lucrărilor pe raza judeţului Vrancea.
Directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române“,Vasile Pintilie, a declarat că odată aprobată hotărârea de guvern, va putea fi asigurată finanţarea pentru efectuarea a 37 de lucrări în cele patru administraţii bazinale. „Cele mai multe lucrări vor fi executate în judeţul Vrancea, respectiv 28 de lucrări, iar în judeţele Bacău şi Neamţ vor fi realizate nouă lucrări“, a afirmat Vasile Pintilie.
Directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române“ a precizat că aceste lucrări vor fi realizate în baza rapoartelor făcute de reprezentanţii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea şi contrasemnate de prefect. „Proiectul de hotărâre privind regularizarea unor albii, îndiguiri şi apărări de maluri din patru administraţii bazinale din judeţele Vrancea, Bacău şi Neamţ are o v