Fostul mijlocaş al campioanei CFR Cluj, Roberto de Zerbi, cerut de antrenorul stegarilor Ionuţ Badea , de la sfârşitul săptămâni precedente se pregăteşte cu formaţia stegarilor.
A plecat pentru scurt timp în Italia de unde va reveni în cursul acestei dimineţi pentru a semna contractul.Este foarte posibil ca De Zerbi să apară în formaţia stegarilor la meciul din etapa a V-a cu Astra Ploieşti.
FC Braşov II,
locul unde se vor testa elementele
de perspectivă
În urmă cu ceva ani, fiecare echipă a primului eşalon fotbalistic îşi avea o echipă secundă care evolua într-un campionat cu titulatura de tineret.Cum această competiţie a fost desfiinţată, la solicitarea unor cluburi pe considerente financiare, a început perioada în care unii jucători care nu prindeau lotul echipei mari erau înprumutaţi la diferite echipe din eşaloanele inferioare pentru a avea jocuri în picioare. Începând din sezonul 2012/2013 clubul fanion braşovean a înfiinţat echipa a doua, care a fost înscrisă ţn Liga a IV-a judeteană, urmând ca meciurile de pe propriul teren să le dispute pe stadionul ICIM.Echipa va fi formată în totalitate, aşa cum ne informează site-ul oficial al clubului, din juniorii din propria pepinieră ca de altfel şi din jucătorii de perspectivă care au făcut pasul spre echipa mare.
Obiectivul din acest sezon este promovarea în al treilea eşalon fotbalistic. Antrenorii echipei secunde vor fi Adrian Szabo, principal şi Mihai Panache secund, antrenori care şi-au legat activitatea de Centrul de copii şi juniori ai clubului. În această privinţă directorul general al clubului, Ioan Stamatopol a declarat: ”Am decis să înfiinţăm echipa a doua cu scopul declarat de a deveni peste câţiva ani anticamera echipei mari a FC Braşov. Avem multi jucători foarte tineri şi foarte talentaţi şi am considerat necesar să le acordăm posibilitatea de a creste la u