A pictat oameni, chipuri sfinte si creaturi fantastice, cautandu-le rostul si intelesul. Dumnezeu l-a mangaiat pe crestet atunci cand l-a inzestrat cu talentul de a picta sufletul oamenilor, cu o curiozitate de om de stiinta si o patrundere de intelept. A trecut in lumea umbrelor unul dintre marii artisti ai Cetatii, pictorul si indrumatorul Dimitrie Gavrilean. Voronetul, in care marii zugravi inspirati de dragoste de Dumnezeu au zamislit simfonia inconfundabila de culori, chipuri si simboluri, ne-a daruit peste veacuri un mare pictor, menit parca sa ne aminteasca despre aceea ca din aristocratia spiritului, singura care o invinge, in eternitate, pe cea a banului, mai poate inmuguri, in chip miraculos, un mare talent. Zestrea nativa a voroneteanului incarcat cu legendele si miturile Bucovinei avea sa se ordoneze in chip fericit si deloc intamplator, desigur, la scoala maestrului Corneliu Baba, pe langa care a facut ucenicie. La inceputul anilor '60 mai era inca la moda realismul socialist, care facuse ravagii in arta romaneasca vreme de un deceniu. Ce l-a putut salva din aceasta capcana a mediocritatii pe tanarul voronetean? Explicatia cea mai la indemana este aceea ca intalnirea cu maestrul Baba va fi fost decisiva. Incontestabil, marele pictor si pedagog i-a transmis si o viziune despre etica profesiunii, pe langa mestesug. Cine l-a cunoscut pe Dimitrie Gavrilean are motive temeinice sa puna in balanta destinului personalitatea sa; o personalitate puternica, avandu-si sorgintea in fibra lui taraneasca, in memoria ancestrala a Bucovinei, purtate ca un titlu de noblete, precum si in cultura lui solida. Din acest complex de imprejurari si date genetice s-a iscat un creator de forta, a carui personalitate se regaseste in intelesul unui adagio celebru: tot ceea ce suntem este rezultatul celor ce am facut si gandit. Pictorul, la fel ca muzicianul ori poetul, credea Oxens