Instituţiile publice ale comunei Vătava ar putea beneficia pe viitor de curent electric gratuit. Asta dacă proiectul de amenajare a parcului fotovoltaic din satul Râpa de Jos, comuna Vătava va fi finanţat.
Primarul comunei Vătava, Zaharie Şular, susţine că în cursul anului 2011 a fost realizat studiul de fezabilitate pentru un parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 5 hectare, la intrarea în satul Râpa de Jos, cu un potenţial energetic de 10 megawatti (MW). Valoarea investiţiei se ridică la suma de 15 milioane de euro şi ar fi posibilă doar printr-un parteneriat cu un investitor străin. „Avem întocmit un studiu de fezabilitate pentru un parc fotovoltaic amplasat la intrare în satul Râpa de Jos, cu un potenţial energetic de 10 megawatti, dar costă destul de mult şi numai cu un investitor străin s-ar putea realiza. Avem discuţii cu parteneri din Germania şi aşteptăm răspunsul”, a declarat Zaharie Şular, primarul comunei Vătava.
Realizarea unui parc fotovoltaic în comună ar ajuta enorm economia locală, implic bugetul local. „Acest parc fotovoltaic e necesar deoarece iluminatul public s-ar rezolva în comună nu ar mai trebui să fie plătit. De asemenea instituţiile, primăria, căminele culturale, şcolile generale, dispensarul, poliţia ar putea beneficia gratuit de alimentarea cu energie electrică şi plusul care rezultă din diferenţa dintre consum şi cei 10 MW ar intra în sistemul naţional şi atunci comuna Vătava ar beneficia de o sumă, la un calcul estimativ, de 450.000 euro anual”, a explicat primarul comunei Vătava.
Instituţiile publice ale comunei Vătava ar putea beneficia pe viitor de curent electric gratuit. Asta dacă proiectul de amenajare a parcului fotovoltaic din satul Râpa de Jos, comuna Vătava va fi finanţat.
Primarul comunei Vătava, Zaharie Şular, susţine că în cursul anului 2011 a fost realizat