România nu a devenit numai oaia neagră a Uniunii Europene, ci un exemplu de manual despre cum poți să tulburi, din temelii, o construcție democratică recentă și insuficient consolidată sub pavăza fals-liniștitoare a voinței populare.
Situația politică din România e „o încurcătură balcanică“, conchide publicistul Neil Buckley într-o analiză publicată pe 12 august de ediția on-line a Financial Times, după ce trece în revistă slăbiciunile structurale ale fragilului stat de drept românesc construit chinuit după 1989. Degringolada politicii românești din ultimele două luni depășeşte însă cu mult acea încurcătură balcanică unde totul este luat à la légère. Istoria politică românească a ultimilor 150 de ani e plină de asemenea încurcături rezolvate, de bine, de rău, cu ajutorul unor pârghii internaționale. Atunci când a existat o voință democratică în spatele demersurilor oamenilor politici, ea s-a bizuit pe acțiunea deschisă spre exteriorul granițelor, tocmai pentru că statutul de țară mică înconjurată de vecini puternici conducea în mod inevitabil spre această poziție. Doctrina izolaționistă și neaoșistă, foarte frecventă de altfel în discursul politic românesc începând cu ultimele decenii ale secolului XIX deja, nu a făcut niciodată casă bună, nici măcar în bruiajul balcanic românesc, cu discursul democratic sau cu statul de drept.
De aceea, atitudinea liderilor USL, în frunte cu președintele interimar Crin Antonescu, e departe de a fi o simplă încurcătură balcanică. Povestea fără sfârșit a referendumului, cu multele episoade legate de listele electorale făcute și refăcute după bunul plac al unei generații de politicieni crescute după chipul și asemănarea tranziției românești – unsuroasă, fără scrupule și fără repere –, a relevat, atât prin actele explicite și directe, cât și prin dublul discurs, că puterea instalată
