Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIOGRAFIA NEROMANȚATĂ A LUI CRIN. "Brânză bună în burduf de câine!" VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 august 2012 ·

Apropiaţii spun că tânărul Antonescu umbla peticit în genunchi dar avea darul vorbirii elevate captând atenţia colegilor din jur

Dacă Antonescu a avut un prieten adevărat în timpul liceului, acesta a fost, cu siguranţă, George Blejan, coleg de an şi confrate de suferinţă a treptei de după a X-a. "Am fost amândoi în prima generaţie pe care s-a experimentat examenul pentru clasa a XI-a. Eu la real, Crin la uman, desigur.

Interesant este faptul că, în ultimul an, a venit ordinul transformării liceelor teoretice în industriale, astfel că pe diplomă scrie că mă pricep la confecţii textile, în timp ce Crin a ieşit prelucrător în lemn!", îşi aduce aminte Blejan. I-a legat pasiunea pentru muzica rock şi moda pletelor interzise.

"Am fost de multe ori la el acasă şi am văzut că lipsea mâna unei femei. Dezordine, lucruri aruncate peste tot, mâncare ioc, sticle goale, dar discuţiile între el şi tatăl său erau o încântare", mai spune fostul coleg de liceu, adăugând că actualul om politic era unul dintre cei mai săraci elevi din liceu.

Am fost curios dacă fuma sau bea pe vremea aceea: "Desigur, nu se dădea în lături de la un rom sau un vin bun, doar că nu prea fuma fiindcă nu îşi putea permitea raţia zilnică de tutun".

Ce fel de coleg era? "Nu era un elev rău, dar avea acelaşi nărav ca şi acum: chiulul, cum spune românul, brânză bună în burduf de câine!", îşi încheie fostul coleg de liceu, "textilistul", amintirile despre primul prelucrător al lemnului prin aşchiere ajuns şef, interimar, de stat.

Apartamentul din care Antonescu îşi teroriza vecinii FOTOGRAFII: VLAD TEODORESCU

Citiți și: "Balada lui Căcărău". VEZI ce melodie i-a fost dedicată președintelui interimar Crin Antonescu | VIDEOElena Udrea, despre Crin Antonescu: "Fotoliul de la Cotroceni, pe care şi l-a dorit atât de mult, i-a luat minţile"Crin Antonescu nu îşi respectă promisiu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum o ora
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Ministerul de Externe: România este solidară cu poporul georgian în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european

News.ro acum 24 minute
Ministerul de Externe transmite, sâmbătă, solidaritatea României cu poporul din Georgia. ”Ca membru al UE, România este solidară cu poporul georgian în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european”, a transmis, sâmbătă, MAE, într

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Un membru al BEJ Cluj a sunat la 112 pentru a reclama saci cu voturi de la turul întâi nesigilaţi / Poliţia a deschis o anchetă, dar încă nu a identificat nereguli

News.ro acum o ora
Un membru al Biroului Electoral Judeţean Cluj a sunat la 112 pentru a reclama că a găsit, în spaţiul de depozitare, saci cu voturi de la turul întâi al alegerilor prezidenţiale nesigilaţi. Poliţia a deschis o anchetă, dar anunţă că, deocamdată, nu a

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Georgia - 107 manifestanţi arestaţi în timpul mitingului pro-european

News.ro acum 56 minute
Georgia a anunţat, sâmbătă, că 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste provocate de decizia guvernului de a amâna discuţiile privind aderarea la Uniunea Europeană, în plină criză postelectorală, relatează AFP. Ministerul de Interne a

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum o ora
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°