Absorbţia fondurilor europene rămâne mai degrabă scăzută, deşi, în ultima perioadă, s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Erik de Vrijer, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România.
'Absorbţia fondurilor de la Uniunea Europeană, deşi s-a îmbunătăţit într-o oarecare măsură, rămâne mai degrabă scăzută. Noi credem că este momentul să se realizeze o îmbunătăţire în capacitatea României de a dobândi aceste fonduri. Asta necesită o colaborare puternică între toate ministere decât ca fiecare minister să-şi rezolve singur aceste probleme. Necesită şi întărirea şi acordarea unor stimulente corespunzătoare pentru a se folosi aceste fonduri de la Uniunea Europeană. O bună absorbţie a fondurilor europene este esenţială pentru creştere, în timp ce o reformă viabilă sub aspect financiar a sectorului de sănătate este importantă pentru a putea face faţă costurilor în creştere generate de îmbătrânirea populaţiei pe termen lung', a menţionat de Vrijer.
Acesta a adăugat că delegaţia FMI a convenit cu Ministerul Finanţelor să se realizeze un inventar al tuturor investiţiilor publice şi să fie finalizate doar acelea care sunt prioritare.
'Am convenit cu ministrul Finanţelor /Florin Georgescu, n.r./ să facem un inventar al tuturor investiţiilor publice şi să fie selectate acele proiecte ce reprezintă realmente o prioritate şi să se acorde resursele pentru a fi finalizate. E mai bine să faci zece lucruri bine decât 200 pe jumătate şi să risipeşti bani cu ele', spus Erik de Vrijer.
Oficialul FMI a adus în discuţie, de asemenea, şi problemele din sistemul românesc de sănătate, unde, deşi sunt alocate sume mai mici în comparaţie cu alte ţări emergente din Europa, acestea nu sunt cheltuite eficient.
'În sectorul de sănătate publică sunt mai multe probleme. România ch