O femeie dintr-o comună băcăuană a făcut greva foamei în faţa primăriei, pentru că n-a mai primit de şase luni ajutorul pentru fiul său cu autism Sursa: LIBERTATEA
La capătul răbdărilor, Carmen Popa, din comuna Mărgineni, judeţul Bacău, tot merge de câteva săptămâni la primărie în speranţa că va primi, într-un final, ajutorul de 570 de lei pentru fiul său cu autism. Din martie n-a mai văzut niciun ban şi tot de atunci trăieşte de pe o zi pe alta doar din alocaţiile copiilor.
A întrerupt tratamentul
Doar că, în loc de dreptul cuvenit prin lege, femeia a primit doar jigniri din partea funcţionarilor. Sătulă de refuzuri, a intrat în greva foamei chiar pe treptele instituţiei. "Primarul şi cei de acolo mi-au strigat că fac copii handicapaţi ca să vin cu ei la cerşit. Dar eu nu vreau nimic din buzunarul lor, vreau ajutorul la care am dreptul prin lege. După-amiaza târziu, viceprimarul ne-a aruncat o pâine, ca la câini", e revoltată femeia.
Pentru că trebuie să aibă grijă permanent de băiatul său de cinci ani bolnav de autism, Carmen nu se poate angaja, iar de pe urma fostului soţ, de care a divorţat acum cinci ani, nu are niciun ajutor.
Între timp, a strâns datorii de 34 de de milioane de lei vechi la lumină şi la întreţinere şişi hrăneşte copiii doar cu cartofi. N-are bani nici să-i ducă la doctor. "Băiatul cel mic cu autism are nevoie de terapie specială, dar a trebuit să o întrerup, că n-am mai avut cu ce să-l duc acolo. Mi-e ruşine şi de vecinii care m-au tot împrumutat. Aştept să-i internez şi pe ceilalţi trei copii, dar n-am bani nici de drum. Băiatul de 12 ani are strabism, fata de 11 ani face atacuri de panică, iar celălalt băiat de 7 ani are şi el probleme cu inima", spune descumpănită femeia.
Pe fondul tuturor problemelor, starea ei s-a agravat. "Am tensiune 22,10 şi depresie. Simt că îmi pierd controlul", spune femeia, care a ajuns