Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să ne tratăm în timpul alăptatului-medicaţia lăuzei

Publicat in Cancan, marți 14 august 2012 ·

Remedii naturale pentru durerile de cap

Multe mame care îŞi hrănesc copiii la sân se întreabă ce pot face în momentul în care intervin probleme de sănătate Şi în ce măsură medicamentele luate de ele pot influenŢa sănătatea bebeluŞului.

Durerile de cap, durerile de dinŢi sau de stomac pot pune tânără mamă în dificultate în legătură cu decizia pe care trebuie să o ia pentru a se simŢi mai bine, fără că cel mic să sufere.

Recomandarea noastră pentru mamele aflate în această situaŢie este să se adreseze medicului încă de la început, pentru a elimină orice îndoială Şi pentru a obŢine sfaturi autorizate. Pentru unele medicamente putem spune că este de ajuns prospectul care are indicaŢii în acest sens, unele medicamente sunt total contraindicate, dar în mod clar orice medicament trebuie administrat cu precauŢie. De aceea sfatul medicului este atât de important, pentru că doar el Ştie dacă medicamentul se transmite sau nu în laptele matern Şi implicit copilului", afirmă Cristian Lutan şi Director Executiv Adjunct AsociaŢia Română a Producătorilor InternaŢionali de Medicamente (ARPIM).

Intevenţiile stomatologice amânate după alăptare

Înainte de a decide singură să iei un medicament, cântăreŞte de două ori Şi gândeŞte-te la soluŢii alternative:

- intervenŢiile stomatologice trebuie amânate pe cât posibil dacă se paote după perioada de alăptare. Analgezicele nu trebuie consumate decât la stricta recomandare a medicului;

Durerile de cap trebuie abordate cât mai „natural" posibil. Când te chinuie o migrenă evită să iei un antinevralgic care ar putea afecta sănătatea bebeluşului,prin laptele pe care îl consumă. Încearcă să te relaxezi, să faci o baie caldă sau să ieŞi la o plimbare afară cu sugarul

-Durerile de stomac pot fi ameliorate prin schimbarea alimentaŢiei în ziua respectivă:

- mierea în combinaţie cu lapt

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 56 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Poliţia ungară a anunţat că nu-i va ancheta pe participanţii la marşul Pride din Budapesta / Peste 200.000 de persoane au participat la demonstrație

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a anunţat luni că nu va deschide anchete împotriva participanţilor la marşul Pride din Budapesta, care a avut loc pe 28 iunie, în ciuda unei interdicţii oficiale, şi care a atras cel p

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 11 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 56 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum 56 minute
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°