Fostul ministru Michel Samaha, apropiat regimului sirian, este acuzat că a programat atentate în nordul Libanului, iar Washingtonul a acuzat Hezbollah, mişcarea şiită libaneză, că este gata să lovească „în orice mo-ment" în Europa şi să-l ajute pe Bashar al-Assad să reprime revolta în Siria.
Michel Samaha, fost deputat şi ex-ministru în mai multe guverne, a fost arestat în zori de forţele de securitate libaneze (FSI) la reşedinţa sa din apropierea Beirutului şi ar putea fi inculpat pentru „complot terorist" şi tentativă de asasinat. Potrivit surselor judiciare citate de media libaneză, acest om politic creştin, ex-ministru al Informaţiei, cunoscut pentru angajamentul prosirian şi pentru prietenia personală cu preşedintele Bashar al-Assad, ar fi implicat într-un complot vizând declanşarea unui nou război confesional în Liban printr-o serie de atentate cu bombă şi asasinarea unor personalităţi. Justiţia libaneză l-a acuzat pe şeful biroului Securităţii naţionale siriene, Ali Mamlouk, că ar fi autorul acestui plan.
Om politic grec, creştin catolic, Samaha este cunoscut pentru simpatiile prosiriene şi apropierea de regimul de la Damasc, simpatii împărtăşite de guvernul actual şi de o parte a clasei politice libaneze. Afacerea este denunţată ca o maşinaţiune politică, mai ales că ancheta - ca şi arestarea şi percheziţiile - a fost dusă de FSI şi că acest echivalent libanez al jandarmeriei are numeroşi ofiţeri sunniţi, cunoscuţi ca apropiaţi ai opoziţiei.
Acuzaţii ciudate
Michel Samaha ar fi fost însărcinat de directorul Securităţii naţionale siriene, Ali Mamlouk, să organizeze o serie de atentate în nordul Libanului, în special în regiunea muntoasă Akkar, unde trăieşte o importantă mi-noritate alaouită. Bombele, care ar fi explodat în comunitatea sunnită, ar fi declanşat represalii contra alaouiţilor, făcând ca Libanul să fie aruncat într-un nou