Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Eliade, redeschisă oficial mâine. Renovarea a durat mai mult de un an şi a costat peste 12 milioane de lei

Publicat in Adevarul, marți 14 august 2012 ·

Clădirea-monument istoric Casa Eliad din Capitală va fi reintrodusă în circuitul bucureştean, mâine, de Sfânta Maria, într-un eveniment la care va participa actorul Radu Beligan. Manifestarea marchează finalizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare care au debutat în aprilie 2011.

Miercuri, începând cu ora 19.00, primarul Robert Sorin Negoiţă, va redeschide porţile acestui lăcaş de cultură destinat comunităţii locale a sectorului 3. La eveniment vor participa Radu Beligan, grupul vocal Acapella şi alte personalităţi ale vieţii culturale bucureştene.

Reintroducerea în circuitul bucureştean a clădirii-monument istoric Casa Eliad, situată în bulevardul Mircea Vodă, numărul 5, are loc la circa 150 de ani de când boierul Athanasie Eliad a reconstruit această clădire în forma actuală, după marele incediu din 1847.

Construită în anul 1789, Casa Eliad a găzduit de-a lungul timpului Facultatea de Medicină a Comunităţii Evreieşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Raională de Cultură şi, din 1975, a devenit Casa de Cultură a Sectorului 3.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Casei Eliad au început în aprilie 2011, iar valoarea totală a lucrărilor a fost de 12.041.540,94 lei, inclusiv TVA.

Finanţarea lucrărilor, asigurată din bugetul local al sectorului 3

Casa Eliad, monument istoric de categorie A - monument cu valoare naţională, a fost închisă la sfârşitul anului 2010 pentru reabilitare.

În decembrie 2010, Primăria Sectorului 3 a anunţat că organizează o licitaţie deschisă pentru atribuirea lucrărilor de conservare, consolidare şi restaurare la Casa de Cultură din Bulevardul Mircea Vodă, a căror valoare era estimată la 12 milioane de lei fără TVA (peste 2,8 milioane de euro). Finanţarea lucrărilor la Casa de Cultură Eliad era asigurată din bugetul loca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Portugalia a învins Turcia, scor 3-0, şi s-a calificat în optimi. Gafă incredibilă a turcului Akaydin. Câţiva suporteri au pătruns pe teren - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European, după ce a învins, sâmbătă, echipa Turciei, cu scorul de 3-0, în grupa F a competiţiei. Potrivit Pro TV, pe parcursul partidei au pătruns pe teren câţiva supor

Euro 2024: Belgia – România, ora 22:00 - Echipele de start

Mediafax acum 15 minute
Echipa naţională a României întâlneşte sâmbătă seara Belgia, la Euro 2024, într-un meci în urma căruia îşi poate asigura calificarea în optimile de finală. Partida se joacă de la ora 22:00, ora României, la Köln. Cei doi selecţioneri au anunţat prim

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 47 minute
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 2 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

32°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°