Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL a fost dat în judecată de FACIAS pentru 'denunţuri penale calomnioase'

Publicat in Antena 3, marți 14 august 2012 ·

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului a dat în judecată Partidul Democrat Liberal pentru 'denunţuri calomnioase' şi va solicita despăgubiri civile, după ce mai mulţi cetăţeni care au votat la referendum au sesizat FACIAS cu privire la faptul că li s-au deschis dosare penale şi au fost chemaţi la Poliţie să dea declaraţii pentru infracţiuni legate de exercitarea dreptului la vot ca urmare a unor plângeri formulate de PDL, scrie Agerpres.

'Persoanele au fost citate de către poliţie în calitate de făptuitori. Citaţiile au număr de dosar penal şi sunt de natură să creeze panică în rândul cetăţenilor care şi-au exercitat în mod legal un drept constituţional şi care sunt puşi acum în situaţia de a da declaraţii la poliţie', se arată într-un comunicat al FACIAS .

Potrivit sursei citate, aceste plângeri sunt depuse în primele zile care au urmat referendumului, înainte de publicarea numărului oficial de participanţi la vot, deoarece citaţiile au fost emise începând cu data de 1 august.

'FACIAS anunţă toate persoanele care şi-au exercitat cu bună credinţă şi în mod legal opţiunea politică şi care în mod abuziv şi neîntemeiat se află în situaţia de a da explicaţii cu privire la exercitarea unui drept constituţional că pot beneficia de consiliere juridică gratuită în vederea depunerii în instanţă a unor astfel de acţiuni', precizează comunicatul.

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului a dat în judecată Partidul Democrat Liberal pentru 'denunţuri calomnioase' şi va solicita despăgubiri civile, după ce mai mulţi cetăţeni care au votat la referendum au sesizat FACIAS cu privire la faptul că li s-au deschis dosare penale şi au fost chemaţi la Poliţie să dea declaraţii pentru infracţiuni legate de exercitarea dreptului la vot ca urmare a unor plângeri formulate de PDL, scrie Agerpres.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 43 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”

Gandul acum 7 ore
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă d

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°