Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Bărbat ucis şi aruncat dezbrăcat în șanț

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 15 august 2012 ·

Costică Negoiță, de 30 de ani, este principalul suspect al unei crime comise în localitatea Milcovul, un bărbat de 55 de ani fiind omorât, apoi aruncat într-un șanț. El a fost reținut pe bază de ordonanță și prezentat magistraților Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă. Omul nu recunoaște comiterea faptei.

Trupul victimei a fost descoperit marți dimineață, într-un șanț din apropierea bisericii. Inițial, s-a crezut că ar putea fi vorba de un accident rutier, victima având un picior fracturat și o lovitură la cap, dar criminaliștii au înțeles că este vorba despre altceva. Cum unii vecini au susținut că au auzit în toiul nopții zbomotul unei roabe pe pietrișul uliței, alții că au văzut un indivit cum abandona cadavrul, anchetatorii au mers pe firul poveștii până au ajuns la autor. Acesta a fost audiat timp de mai multe ore, dar nu recunoaște fapta.

În urma cercetărilor s-a stabilit că Gheorghiță D. și-ar fi petrecut seara în compania agresorului și a altor bărbați, acasă la o vecină. Lumea din sat vorbește că bărbatul o îndrăgea pe femeie. După ce au consumat băuturi alcoolice, pe fondul unor discuții în contradictoriu și probabil a geloziei, între agresor și victimă ar fi izbucnit conflictul. Gheorghiță ar fi fost lovit de mai multe ori cu o secure și o bâtă, moartea sa fiind una extrem de violentă.

Potrivit unor surse oficiale, ucigaşul a vrut să se descotorosească de cadavru și de probe. L-ar fi dezbrăcat, l-ar fi spălat și spre dimineață i-a încărcat trupul într-o roabă și l-a aruncat la circa o sută de metri de locul faptei, pe domeniul public, lângă un gard.

Ieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea au ajuns mai mulţi martori, dar și femeia în curtea căreia s-a petrecut fapta. Anchetatorii nu au confirmat, dar printre martori ar putea fi și alți suspecți sau complici la crimă. „Principalul suspec

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°