Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, marţi, că a stabilit cu membrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei să le dea un răgaz joi şi vineri pentru a evalua rezultatele puse la dispoziţie de INS şi că speră ca luni CCRPL să valideze rezultatele preliminare.
Mircea Duşa a spus că, aşa cum a anunţat săptămâna trecută, marţi s-a reunit Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (CCRPL) 2011, în vederea începerii procedurii de evaluare a datelor de la recensământ şi de validare a rezultatelor preliminare, la nivel naţional şi judeţean, astfel încât în cursul anului viitor să poată fi publicate rezultatele finale.
"Am stabilit cu membrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor să le dăm un răgaz joi şi vineri - miercuri este zi liberă - de a evalua rezultatele pe care Institutul Naţional de Statistică le-a pus la dispoziţie, de a analiza implicaţiile pe care datele le au asupra indicatorilor economici", a precizat Mircea Duşa.
Ministrul a mai spus că s-a stabilit ca până vineri să fie transmise propunerile pentru comunicatul de presă pe care Comisia, abilitată să valideze rezultatele preliminare ale recensământului, îl va aproba spre difuzare, pentru a face publice aceste date.
"Sper ca luni, Comisia, în plenul său, să valideze rezultatele preliminare ale recensământului", a adăugat Mircea Duşa.
Ministrul Adminsitraţiei şi Internelor a mai spus că au fost aprobate propunerile de măsuri necesare pentru ca INS să amplifice procesul de prelucrare a datelor, fiind puse la dispoziţie fondurile necesare pentru prelucrarea fişelor de la recensământ.
Duşa a precizat că trebuie introduse în sistemul electronic peste 38 de milioane de fişe de recensământ, iar până în prezent au fost prelucrate 48.000.
Mircea Duşa a mai spus că,