Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timișoara: Statuia Ciumei are față nouă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 august 2012 ·

Statuia ”Sfânta Treime” din Piața Unirii, cunoscută și drept ”Statuia Ciumei” a fost reabilitată cu muncă voluntară. Lucrările au fost coordonate de unul din cei 4 specialiști în restaurarea petrei din România. Sursa: Adi PîclișanSursa: Adi PîclișanSursa: Adi Pîclișan

1 /.

Soarele de aur străluceşte din nou în Piaţa Unirii din Timişoara în vârful monumentului Sfintei Treimi, acum spălat, curăţat de licheni, ciuperci şi supus unui minuţios proces de conservare, care îl face să arate ca nou. Schelele care au stat în jurul statuii timp de 2 luni, au fost date jos sătpămâna aceasta.

În urmă cu două luni o echipă de muncitori ai municipalitășii coordonată de restauratorul Ion Oprescu de la Muzeul Banatului au început conservarea preventive a monumentului. Potrivit specialistului, care este unul dintre cei 4 restauratori specialiști în piatră din România, lucrarea a beneficiat de un tratament special al pietrei. O atenție deosebită s-a acordat părții metalice a ei. Numai foița de aur cu care a fost acoperită aceasta a însemnat un cost de 7.000 de lei. ”Pentru întreaga lucrare nu s-a plătit manoperă, a fost o muncă de voluntariat din partea întregii echipe, pentru orașul nostru”, a declarat restauratorul Ion Oprescu. Ion Oprescu a refăcut întregul ansamblu metalic al monumentului, cu soarele, porumbelul, coroana imperială şi celelalte elemente, care sunt toate acoperite cu foiţă de aur de 22 de carate.

Partea metalică a ”Sfintei Treimi” a fost destabilizată în anul 2004, când un balon cu aer cald care a fost ridicat din Piața Unirii în scopuri publicitare a agățat statuia. Mai recent, aceasta a suferit și de pe urma unei vijelii puternice, astfel că reabilitarea era imperativă, cu atât mai mult cu cât anul viitor, întreaga Piață a Unirii va intra în reabilitare.

Statuie dedicate morților de ciumă

Piatra de fundaţie a m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 58 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii / Zboruri deviate

HotNews acum 21 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°