Societatea de investiţii financiare a încheiat primul semestru cu un profit net de 112,7 milioane de lei, cu 25,3% peste câştigul net din 2011
Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania a încheiat primul semestru al anului cu un profit net de 112,7 milioane de lei, cu 25,3% peste câştigul net obţinut în perioada similară a anului anterior, de aproximativ 90 de milioane de lei. Dintr-o regretabilă eroare, în ediţia de ieri a ziarului nostru au apărut rezultatele la trei luni, motiv pentru care facem cuvenita corectură. În perioada analizată, veniturile societăţii au crescut cu 22%, de la 147,5 milioane de lei la 179,7 milioane lei, în principal datorită vânzării unor pachete reprezentând 0,78% din acţiunile la BRD şi, respectiv, 0,17% din titlurile Erste. În aceste condiţii, la finele primului semestru, SIF Transilvania mai deţinea 2,99% din acţiunile BRD, faţă de 3,77% la sfârşitul anului trecut, iar pachetul de titluri Erste era de 0,93%, comparativ cu 1,1% la finalul lui 2011, potrivit unui raport transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). „Principalele surse de venit ale companiei au fost în primul semestru vânzarea de acţiuni, dividendele încasate de la societăţile la care suntem acţionari, precum şi dobânzile bancare”, ne-a declarat directorul general adjunct al companiei, Ion Mihăilă. Potrivit raportului companiei, profitul net pe acţiune realizat în semestrul I – 0,1032 lei/acţiune – a fost mai mare cu 0,0208 lei/acţiune mai mare decât cel realizat în primul semestru al anului trecut.
La mijlocul lunii mai, investitorii străini deţineau 16,87% din acţiunile SIF Transilvania, iar restul de 83,13% din titluri erau în portofoliile acţionarilor români. Societatea de investiţii financiare a încheiat primul semestru cu un profit net de 112,7 milioane de lei, cu 25,3% peste câştigul net din 2011
Societatea de Inve