Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un brăilean a furat curent electric

Publicat in Vocea Brailei, marți 14 august 2012 ·

* Gheorghe Burtea a fost trimis în judecată, după ce a fost depistat că s-a racordat ilegal la reţeaua de alimentare cu tensiune de la blocul E4, Viziru III * sesizarea a fost făcută de un angajat al "Electrica" SA, care venise în control

Tată a trei copii, brăileanul Gheorghe Burtea, în vârstă de 47 de ani, angajat al OUAI "Agro Dunărea", a fost cercetat şi trimis în judecată pentru furtul unei cantităţi uriaşe de curent electric. Deşi a declarat că a furat curent, racordându-se ilegal la reţea, "timp de doar 5-6 zile", Burtea trebuie să plătească despăgubiri de 8.550 lei, potrivit SC "Electrica Distribuţie Muntenia Nord" SA - Sucursala de Distribuţie Brăila.

Ancheta a fost declanşată în ziua de 28 noiembrie 2011, dată la care Tudorel Anton, electrician la SC "Electrica" SA, a sesizat Poliţia Municipiului Brăila, precizând că, în jurul orei 14.00, "a identificat în firida de palier ce alimenta apartamentul de la blocul E4 de pe Aleea Cocorilor, ce aparţine învinuitului Burtea Gheorghe, două cabluri ce erau racordate ilegal la bara de alimentare cu tensiune 220 V a tabloului electric".

Gheorghe Burtea locuieşte împreună cu familia (are trei copii) într-un apartament pe care l-a cumpărat în martie 2006, la blocul E4, din Viziru III. Pentru că nu a achitat facturile, pe 17 martie 2010 a fost debranşat de la reţeaua de curent electric, angajaţii "Electrica" SA ridicându-i contorul care se afla montat în panoul de pe palierul etajului VIII al blocului în care locuieşte.

Audiat fiind, învinuitul le-a declarat anchetatorilor că nu a mai plătit facturile la curent electric din lipsa banilor. Neavând nicio sursă de lumină în apartament, a mers la panoul principal de pe scara blocului şi a legat două cabluri, folosindu-le ca improvizaţii pentru a avea curent electric la prizele şi întrerupătoarele din locuinţă.

Burte

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Becali anunță că și-a dat demisia din AUR, supărat că partidul a strâns semnături pentru Anamaria Gavrilă: „Am ajuns să fim acum slugile lui Georgescu?”

HotNews acum 36 minute
George Becali a spus că și-a dat demisia din partidul condus de George Simion, într-o intervenție în direct la Digi24. Deputatul a declarat că îl susține în continuare pe George Simion și că se întoarce în partid dacă Anamaria Gavrilă își retrage ca

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

VIDEO Lavinia Șandru și-a depus candidatura la prezidențiale / A fost huiduită de susținătorii lui Călin Georgescu

HotNews acum 59 minute
Fosta realizatoare TV Lavinia Șandru și-a depus, vineri, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candidat la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. Lavinia Șandru candidează din partea Partidulu

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie, spune Bolojan

HotNews acum o ora
Preşedintele intrerimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o coneferință de presă de la Palatul Cotroceni, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie. ”Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează ace

Premierul Marcel Ciolacu - „România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 39 minute
România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război, conform premierului Marcel Ciolacu. Totodată, Ciolacu a subliniat că România și Polonia au ținut 'spatele frontului și echilibrul de a nu degenera anumite lucruri în interiorul

Danemarca îi răspunde lui Trump care insistă că SUA vor anexa Groenlanda: „Este clar”

HotNews acum 36 minute
Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, i-a răspuns vineri președintelui american Donald Trump că nu poate anexa pur și simplu Groenlanda, teritoriu autonom danez, și că un astfel de demers ar constitui o încălcare a dreptului internaționa

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°