Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Captivi în curţi după asfaltare

Publicat in GAZETA de SUD, marți 14 august 2012 ·

Asfaltări în bătaie de joc au loc pe o stradă din Drobeta Turnu Severin. Locuitorii de pe strada Gheorghe Ţiţeica se tem că vor rămâne captivi în gospodării după ce muncitorii firmei contractate de primărie vor turna covorul asfaltic. Oamenii spun că stratul de asfalt este mult prea înalt şi nu vor mai avea cum să iasă din curţi. În plus, toată apa de la ploaie va intra peste ei şi le va inunda casele.

„De la început am ştiu că vor fi probleme. Am mers să stau de vorbă cu un şef de şantier şi nici nu m-a băgat în seamă. Mi-a spus să îmi văd de treabă că nu ştiu eu cum se fac astfel de lucrări, şi uite că am avut dreptate. Stratul de asfalt este prea înalt şi noi nu mai avem acces din curţi cu maşinile. Au pus asfaltul peste porţile noastre și nu i-a interesat nimic“, a spus un severinean nemulţumit.

Firma de asfaltări a câştigat licitaţia şi a dat drumul la treabă, iar muncitorilor nu le pasă că oamenii care locuiesc pe strada în renovare nu mai au cum să îşi deschidă porţile. Stratul de asfalt a fost turnat mai înalt decât se face de obicei, iar acum singura soluţie este ca stratul abia turnat să fie spart.

„Eu nu voi sta cu mâinile în sân să văd cum îmi intră apa de pe stradă în curte pentru că trotuarul a fost prea mult înălţat, şi nici să nu pot să îmi deschid porţile. Voi lua pichamărul şi voi sparge asfaltul în dreptul meu! Nu mi se pare normal să ia nişte bani şi să îşi bată joc. Dacă vom fi inundaţi nu interesează pe nimeni. Foarte bine că asfaltează, dar să o facă şi bine!“, a spus alt severinean.

Responsabilii cu lucrarea nu au vrut să spună nimic ca să îi liniştească pe oameni, iar şeful de şantier ne-a întors spatele.

„Eu nu am ce să vă declar, nu vreau să vă spun nimic, vă rog să mă lăsaţi!“, a spus o doamnă inginer pe care am găsit-o la faţa locului.

Primăria, ca de obicei, se scuză, şi spune că nimeni nu le-a pus în v

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°