Persoanele cu dizabilităţi sunt creatoare de frumos. Creaţiile a zeci de astfel de persoane, beneficiari ai Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică Brâncoveneşti, vaze şi obiecte din lut, aranjamente, tablouri au fost expuse la casa alegorică a comunei Brâncoveneşti în cadrul celei de a opta ediţii a Festivalului de Datini şi Obiceiuri Româneşti de la Răstoliţa care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
Exponatele, vaze, suport de lumânări, statuete confecţionate din lut, diverse ornamente, ţesături, tablouri, lumânări parfumate au atras privirile a zeci de vizitatori ai festivalului, unii dorin să şi le şi achiziţioneze. Cu un program de opt ore pe zi, fiecare persoană cu dizabilităţi lucrează la un produs, fără să fie creat după un model anume, ci în funcţie de cum şi l-au imaginat ei. „Crează ce vor ei, din imaginaţie în mare parte, şi cu ajutorul nostru ca să aibă un finisaj produsul. Orice le cer sau le dau o idee în funcţie de cum şi-o imaginează o pun în practică şi le iese foare bine. Îi relaxează foarte mult. Acesta este şi scopul, nu neapărat ca să vindem, dar valorificăm produsele ca să îşi cumpere şi ei ce îşi doresc”, a declarat Diana Gherman, art-terapeut la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Brâncoveneşti.
Preţurile sunt modice, iar din banii strânşi o parte sunt direcţionaţi pentru achiziţionarea materiei prime, iar o parte pentru uzul personal al persoanelor cu dizabilităţi. „Ei fac totul din plăcere, nu cer nimic. Oricum preţurile sunt foarte mici, mai mult pentru materiale şi ei să primească ceva. Ei fac art terapie, în grupul meu lucrează cam zece persoane, dintre care trei destul de bine. Sunt mulţi care au deficienţe şi trebuie să facă mişcare, nu e neapărat să iasă ceva. Sunt mulţi care nu suportă să pună mâna pe lut, dar le place să coasă, sau să facă tablouri”, a explicat art-terapeutul.