Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrecere doar pentru şefi, de ziua Minprest. Directoarea Vintilescu: A fost frumos!

Publicat in Gorj Domino, joi 16 august 2012 ·

Mare chef, mare, marţi seară, la restaurantul unui şef din cadrul Minprest Serv. Şefimea societăţii la care acţionar majoritar este Complexul Energetic Oltenia a sărbătorit zece ani de la înfiinţare. Neoficial, bugetul pentru chermeză ar fi fost aprobat de forul de conducere al Minprest; oficial însă, „s-a plătit nemţeşte, fiecare participant achitându-şi consumaţia”. Motiv de chef poate apărea din nou peste vreo două săptămâni, atunci când probabil se va cunoaşte noul director al Minprest, desemnat în urma concursului organizat de CEO.

Şefimea Minprest Serv a petrecut pe cinste în urmă cu două seri, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la înfiinţarea societăţii, amfitrion fiind Ştefan Cherciu, şeful secţiei Jilţ, proprietarul unui restaurant pe centura oraşului Tg-Jiu. Cu toate că ar fi fost motiv de petrecere şi pentru pălmaşii care au contribuit la longevitatea societăţii, la party n-a ajuns decât directorimea. „Da, am sărbătorit. Nu credeam că se află aşa de repede”, răspunde ironic directorul Minprest, Elena Vintilescu. „Locaţia a pus-o la dispoziţie domnul Cherciu şi nu au fost doar şefi, au participat şi subalterni, cine a dorit”, a adăugat directoarea.

Referitor la bugetul pentru petrecere, există unele speculaţii că, săptămâna trecută, Consiliul de Administraţie al Minprest Serv ar fi alocat o sumă doar pentru bucate, licorile bahice urmând să fie achitate individual de consumatori. Varianta oficială, expusă de către directorul Elena Vintilescu, este că „am plătit nemţeşte, fiecare a plătit ce a consumat”. Poate acesta este şi motivul pentru care l-a chermeză n-au ajuns şi muncitorii, doar „Minprest nu a avut prevăzută în buget o sumă special pentru bonificaţii de ziua societăţii, salariaţii au primit totuşi 250 de lei pentru Ziua Minerului”, după cum declară Vintilescu. Cei care n-au ajuns la chef au ce regreta pentru că, după spusele

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 13 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°