Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REFERENDUM în oraşul Panciu. ÎNAINTE: "Dacă la ora 17, la secţia 93, nu s-a ieşit decât 40%... acţionăm în forţă". DUPĂ: şase dosare penale. EXCLUSIV GÂNDUL

Publicat in Gandul, miercuri 15 august 2012 ·

Parchetul General a deschis până acum 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie. Dintre acestea, 17 cauze au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale. Cele mai multe dosare au fost deschise în judeţe din Oltenia şi Moldova, judeţe unde au fost înregistrate prezenţe record (de multe ori de peste 100 la sută). Unii primari ai localităţilor în care procurorii fac cercetări consideră că sunt supuşi unui abuz al Procuraturii.

Gândul a publicat în 25 iulie un reportaj sub acoperire în care arăta cum vor acţiona primarii USL pentru a duce alegătorii la vot. Unele din anchetele procurorilor vizează chiar localităţile depre care a relatat gândul. Un astfel de exemplu este oraşul Panciu din judeţul Vrancea. Înainte de referendum primarul şi viceprimarul anunţau că vor scoate toţi cetăţenii la vot. După referendum procudorii au deschis şase dosare penale. Citeşte mai jos detaliile anchetelor din ţară.

Potrivit documentelor transmise de Parchet, cele mai multe dosare nu privesc votul multiplu, ci infracţiuni legate de falsificarea votului precum: introducerea de buletine de vot gata ştampilate în urne, mita electorală, împiedicarea liberului exerciţiu al votului. Nu este prima dată când procurorii anchetează fraudele electorale. Judecătorii au emis chiar şi condamnări la închisoare pentru persoanele care au fraudat alegerile.

Parchetul a realizat o centralizare a dosarelor deschise în urma sesizărilor sau autosesizărilor privind fraudele electorale înregistrate la referendumul din 29 iulie. Mare parte din dosare sunt realizate de procurorii Parchetului General. Câteva din dosare sunt investigate de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

VEZI AICI LISTA LOCALITĂŢILOR ÎN CARE PARCHETUL FACE CERCETĂRI

Top 10 Parchete în funcţie de numărul de dosare deschise

Parchetul de p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum o ora
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum 2 ore
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

UPDATE - Omul de afaceri Bogdan Peşchir, audiat la Parchet în dosarul privind coruperea alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu/ Procurorii au cerut arestarea sa preventivă/ Ce a declarat avocatul său / Ce spun anchetatorii

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost audiat, vineri, la Parchetul General.

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 5 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Ciolacu, despre Programul Visa Waiver: Fac apel la cei care urlă de pe garduri şi care n-au făcut nimic în viaţa lor pentru ţara asta să se abţină să mai speculeze politic o chestiune care ţine de o întârziere temporară

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, vineri, că demersurile făcute de Guvernul pe care îl conduce privind includerea României în programul Visa Waiver au înregistrat un succes ireversibil pentru cetăţenii români, el făcând apel către cei care urlă de

Caz stupefiant într-un liceu din Huedin. Un profesor a fost ARESTAT, pentru că a agresat sexual două eleve. Cum se comporta în timpul orelor

Gandul acum 25 minute
Un profesor din cadrul Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală față de un minor, după ce, în repetate rânduri, acesta a manifestat, în timpul orelor, un comportament și un limbaj

Luni începe SIMULAREA probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Notele nu sunt trecute în catalog

Gandul acum 33 minute
Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a încep simularea examenului de Bacalaureat 2025 cu proba de limba română. Examenele vor începe la ora 9 dimineața și vor dura 3 ore. Potrivit Ministerului Educației, simularea se va organiza în 1.318 unități de înv

UPDATE - Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum o ora
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Ultimele informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă. Ce trebuie să știe părinții

Ziare.com acum 31 minute
Ultimele informații privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2025 - 2026, care vor începe în luna mai, au fost publicate vineri, 21 martie, de Ministerul Educației

Poliţist din Timişoara lovit cu pumnii de un bărbat care a refuzat să se legitimeze/ Agresorul este cercetat pentru ultraj

News.ro acum o ora
Un poliţist din Timişoara, care se afla la serviciu, a fost lovit cu pumnii în faţă şi în piept, de un bărbat care a refuzat să se legitimeze, la solicitarea agentului. Agresorul este acum cercetat pentru ultraj. Potrivit unor surse din rândul anche

Vremea

București
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

2°/15°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

3°/17°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°