Anul 2012, pe piaţa valutară, a început cu obişnuitul joc de şah. Numeroşi jucători s-au aruncat la deschideri "tari", în încercarea de a-şi surprinde adversarii şi a ocupa poziţii avantajoase. Apoi, treptat, piaţa a dobândit note distincte. A intervenit cererea sporită de valută din partea importatorilor de resurse energetice, în timpul viscolului. După care, în condiţiile agravării crizei datoriilor publice din Europa, în mai toate balurile de pe pieţele valutare vecine, din Ungaria, Polonia şi chiar din Cehia, euro a luat conducerea dansului. Monedele au cunoscut deprecieri drastice. Leul a greşit şi el câţiva paşi, dar nu s-a lăsat condus şi, în regiune, s-a remarcat faptul că moneda noastră a avut cea mai puternică rezistenţă. Şi cea mai redusă depreciere.

Evenimentele din 2012, cele din natură şi cele din viaţa politică, au făcut ca raportul între lei şi valută să nu mai fie optim. Balanţa s-a dezechilibrat, moneda noastră a început să piardă teren în timp ce valuta era mai puţină. Turbulenţele din zona euro au inhibat gustul pentru risc al multor investitori. Şi totuşi, desfăşurarea lucrurilor pe piaţa valutară n-a ieşit din normalitate. Piaţa valutară, cu jucătorii prinşi în două mari partide, a funcţionat. Şi a funcţionat bine. Mai exact, funcţionează bine.

Într-o primă partidă s-au aflat, zi de zi, faţă în faţă, clienţii şi băncile. Clienţii însemnând participanţii la schimburile valutare: companii de export; companii de import; companii de turism; case de schimb valutar; companii care fac investiţii, dar şi persoane fizice. Parteneri de "joc" fiindu-le băncile din România autorizate de BNR. Şi care au conturi deschise la BNR. Dar în categoria clienţi intră şi băncile nerezidente. Băncile străine, mari sau mici, care din momentul în care România şi-a liberalizat contul de capital vin aici şi fac de regulă operaţiuni de schimb. Vând ori cumpăr