Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Procurorii umblă ca pe vremea colectivizării,de ce nu l-au anchetat pe Baconschi?

Publicat in Adevarul, miercuri 15 august 2012 ·

Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian scrie, miercuri, pe blog că rezultatul anchetei "peripatetice" a Parchetului confirmă "voinţa copleşitor majoritară de demitere a lui Traian Băsescu" și se întreabă retoric de ce, în 2009, procurorii nu l-au pus pe Teodor Baconschi să jure pe Biblie.

"Parchetul a declanșat o operaţiune fără precedent, cu deosebire în mediul rural, pentru a demasca fraudele electorale. Nu vreau să reiau tot ce s-a spus zilele acestea despre această acţiune amplă a Parchetului. Dar dacă ceva din mărturiile locuitorilor acelor sate e adevărat, atunci avem o mare problemă pe care cei care mai au cât de cât curaj în ţara asta vor trebui să o descâlcească. Rezultatele cercetărilor au fost descrise cu mare pompă de gazeta de partid Evenimentul zilei. Parchetul a deschis două sute şi ceva de dosare penale. Iată, spune gazeta, dimensiunea fraudei. Fireşte că cei din corul antic se vor întrece acum să arate cu degetul către USL ca fiind instigatorul acestor voturi incorecte (mă rog, ele încă nu s-au dovedit ca atare)", scrie liberalul.

De asemenea, Vosganian susține că frauda de la referendumul de demitere nu atinge nici pe sfert "măsluirea legendară" de la ambasada României din Paris, unde alegătorii nici dacă erau "acrobații de la Circul Kludsky nu ar fi putut vota cu miile în aceeași secție de votare", notează NewsIn.

"Aşadar, după ce au bântuit satele patriei, ca pe vremea colectivizării, procurorii s-au întors cu 260 de dosare penale. Fireşte că orice faptă de acest fel trebuie pedepsită, indiferent cine e beneficiarul voturilor multiple. Dar cât de "uriaşă" este această fraudă în raport cu cele 8,5 milioane de voturi? Ea nu ajunge nici pe sfert la măsluirea legendară de la Ambasada României din Paris unde alegătorii, nici dacă erau acrobaţii de la Circul Kludsky, n-ar fi putut vota cu miile in aceeaşi secţie de votare. Aţi uit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°