Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se bagă americanii unde nu le fierbe oala. Sau le fierbe?

Publicat in Capital, miercuri 15 august 2012 ·

Pe 3 mai a anului trecut a avut loc un eveniment foarte important pentru ceea ce avea să urmeze în România de atunci înainte. Și datorită acelui eveniment, niște perechi de ochi sunt foarte atenți la ce se întâmplă acum cu noi.

Dacă deschizi o pagina de internet și dai să caute pe google.com după cuvântul “Deveselu”, al doilea site după Wikipedia care e dat la rezultate este state.gov, site-ul Departamentului de Stat American, adică exact instituția unde lucrează americanul care a venit în vizită la mai marii noștri.

Lucrurile încep să se lege, nu-i așa? Americanii au hotărât să-și pună un scut antirachetă „la noi în casă”, iar acum, când scandalurile domestice au început să fie tot mai zgomotoase pe plan internațional, au venit să vadă ce anume se întâmplă și dacă mai avem de gând să ne mai certăm mult pentru putere. Ce credeați? Că americanii au decis să-și construiască aici punctul strategic ca apoi să-și ia jucăriile și să plece și, eventual, să vină când i-om mai chema noi? Exclus! România a devenit mai importantă pentru decidenții americani decât credem noi, mai importantă decât pentru românii înșiși.

În lipsa acordului pentru scutul anti-rachetă, în mod sigur nu i-ar fi interesat pe americani de modul în care se manifestă valorile democrației într-o țară pe care populația Statelor Unite nici măcar nu poate s-o localizeze pe o hartă fizică a lumii.

Ideea este că România nu mai este o țară singură, o țară izolată de restul lumii, care își poate face de cap cum vrea, când vrea. Pur și simplu nu poți și este inadmisibil să faci declarații precum "Sosirea intempestivă a subsecretarului de stat al SUA la Bucureşti, un fapt regretabil", sau "Prea ne speriem de Bruxelles, cine e Bruxelles-ul ăsta?!", în condițiile în care ești un stat integrat într-o serie de structuri internaționale de calibru.

Principiul e unul cât se poate de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum o ora
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum o ora
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°