Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii rutieri, cu ochii pe şoferii întorşi din străinătate

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 16 august 2012 ·

„Defăşurăm în această perioadă mai multe acţiuni şi pentru a verifica abaterile săvârşite de conducătorii auto cu numere străine“, a declarat inspectorul Cătălin Manea, din cadrul Serviciului Rutier Vrancea.

Poliţiştii rutieri desfăşoară mai multe acţiuni în trafic, în această perioadă, având în vedere că drumurile sunt intens circulate, odată cu reîntoarcerea în ţară a vrâncenilor plecaţi la muncă în străinătate. Dacă la nivel de judeţ sunt organizate acţiuni pe linie de alcool şi depistarea altor nereguli în trafic, la nivel de municipiul Focşani agenţii de poliţie au ieşit în trafic pentru fluidizarea circulaţiei.

Astfel, a fost nevoie de un poliţist care să dirijeze traficul rutier în apropiere de zona Piaţa Moldovei, respectiv la intersecţia străzilor Marea a Unirii cu Republicii. Agentul le-a cerut şoferilor care veneau dinspre Ceasul Rău şi vroiau să vireze stânga pe strada Marea a Unirii, să treacă prin rondul de la Teatru pentru a întoarce şi a intra apoi pe strada care duce spre piaţă.

Unii conducători auto au înţeles mesajul, alţii însă au ales alte străzi pentru a ajunge în zona dorită. „Nu au fost probleme deosebite din cauza celor care se întorc în ţară în această perioadă. Sfatul nostru este să se circule cu prudenţă, mai ales că se execută pe mai multe străzi din oraş lucrări de amenajare şi modernizare. Rugăm şoferii să dea dovadă de înţelegere şi să respecte indicaţiile poliţiştilor sau ale persoanelor desemnate de responsabilii lucrărilor, pentru a evita blocajele, pentru că se face ceva pentru municipiu. De asemenea, trebuie să ţină cont şi de indicatoarele rutiere, cele galbene, care se amplasează temporar în aceste zone“, a declarat comisarul şef Cătălin Stegărescu, din cadrul Biroului Rutier Focşani.

La nivel de judeţ, poliţiştii rutieri sunt cu ochii pe şoferi mai ales că traficul este mai aglomerat de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°