Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de credincioşi au luat cu asalt bisericile şi mănăstirile din Oltenia care sărbătoresc hramul

Publicat in Adevarul, miercuri 15 august 2012 ·

Află aici care sunt cele mai cunoscute locaşuri de cult creştin-ortodoxe care sunt sub ocrotirea Maicii Domnului şi de ce sunt ele puncte de atracţie pentru turişti.

Foarte multe locaşuri creştin - ortodoxe din Oltenia sunt puse sub ocrotirea Maicii Domnului . „Printre cele mai cunoscute amintim mănăstirile Polovragi şi Tismana, din judeţul Gorj, Bistriţa şi Frăsinei din judeţul Vâlcea şi Biserica „Madona - Dudu" din Craiova. Azi, 15 august, ele îşi sărbătoresc hramul, de praznicul «Adormirea Maicii Domnului»", a spus Gabriela Popescu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Olteniei.

Polovragi, în straie de sărbătoare

Aşezată într-un loc pitoresc, la poalele Munţilor Polovragi, în vecinătatea Cheilor Olteţului, Mănăstirea Polovragi este un monument istoric ce datează de peste 600 de ani. În zi de hram, sfântul aşezământ monahal îmbracă haine de sărbătoare, bucuria hramului fiind dublată de un alt eveniment important în viaţa monahală de aici: resfinţirea bisericii mănăstirii, care va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", al Catedralei Mitropolitane din Craiova, condus de prof. Victor Şapcă.

Tismana, cel mai vechi aşezământ din Ţara Românescă

Un alt aşezământ monahal de tradiţie, considerat cel mai vechi din Ţara Românească, care îşi sărbătoreşte hramul în această zi, este Mănăstirea Tismana, ctitoria Cuviosului Nicodim, reorganizatorul vieţii monahale pe aceste meleaguri. Câteva sute de credincioşi sunt aşteptaţi să treacă astăzi pragul Mănăstirii Tismana. La ceas de sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită la altarul de vară al mănăstirii de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Răspu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 49 minute
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Exerciții militare în R. Moldova cu trupe din România și SUA. Avertismentul Ministerului moldovean al Apărării

Adevarul acum o ora
În Republica Moldova va avea loc exercițiul ,,Scutul de Foc-2025”, fiind desfășurat cu participarea forțelor moldovene, române și americane.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°