Ştiţi în ce domeniu se află România pe locul I în UE? Într-unul singur: premiile câştigate la Olimpiada internaţională de matematică. Şi?

Toată lumea ştie că, de ani întregi, reprezentanţii României obţin rezultate foarte bune la Olimpiadele internaţionale de matematică, fizică, biologie, chimie. Sistematic. Când se întorc cu medaliile la gât, câteva zile devin subiect de presă, unii şi alţii profită de ocazie pentru a lăuda „sistemul românesc de învăţământ" (deşi performanţele lor nu sunt în primul rând generate de „sistem", ci de vocaţia lor şi a profesorilor care îi pregătesc) şi gata. În restul anului nu-i mai bagă nimeni în seamă, iar ideea de a face performanţă ştiinţifică sau culturală nu se bucură de respect în societatea noastră. Cei mai mulţi dintre ei pleacă la studii în străinătate şi destui rămân acolo. Pe unde întorci capul, prin lume şi pe Internet, dai de matematicieni români de excepţie - la mari firme, la universităţi de elită, la institute de cercetare fabuloase. „Noi, ceilalţi" ne lăudăm şi ne mândrim cu „tocilarii" când ne aducem aminte, dar nu ne pasă de tristeţile unora dintre ei care stau „afară" tocmai pentru că România nu ştie să le aprecieze calităţile, nici să le pună în valoare competenţa, în beneficiul public. Societatea noastră imatură nu e preocupată de ştiinţă, de cercetare şi dezvoltare. Astfel de teme sunt cu totul absente din peisajul public, deşi viaţa noastră şi a copiilor noştri depinde într-o măsură mult mai mare de dezvoltarea ştiinţei, a tehnologiei, a culturii decât de războaiele politice stupide în care se consumă atâtea energii. Iar cariererele ştiinţifice excepţionale ale acestor tineri vor dura mai mult şi decât „războiul referendumului" în care ne-am afundat, şi decât mandatele vremelnicilor noştri preşedinţi şi premieri. Dar cui îi pasă?

A existat, ani la rând, obiceiul (mai degrabă simbolic, dar important p